Sistarea plăților către furnizorii de servicii medicale înseamnă un blocaj deoarece, pe de o parte, dacă spitalele nu primesc bani, foarte multe dintre ele nu vor avea fondurile necesare să achite salariile angajaților din sistemul medical, în condițiile în care ziua de salariul este în jurul datei de 15 a lunii.
Sunt manageri de spitale care spun că nu vor avea bani de salarii, nu vor avea bani nici pentru plata utilităţilor sau pentru plata furnizorilor, care aduc în spitale medicamente, materiale sanitare sau chiar mâncare pentru bolnavii care sunt internaţi acolo.
În plus, această sistare a plăților înseamnă că nu vor merge bani către ceilalți furnizori de servicii medicale, fie că vorbim de laboratoare care fac analize sau investigații medicale sau chiar a medicilor de familie pentru că și aceștia trebuie să își plătească angajații și utilitățile la aceste cabinete.
Citește și:
Salariile celor din Sănătate nu vor fi majorate cu 20%
Angajații care ar putea avea salariu minim de 4.500 de lei din toamnă
Schema prin care un medic lua mită de peste 26.000€ pentru prelucrarea unor analize
O problemă este şi cu farmaciile pentru că foarte multe dintre ele nu au primit bani pentru programele naţionale de sănătate în cazul medicamentelor compensate şi gratuite de două luni, altele de trei luni, drept pentru care sunt acum blocaje la depozite.
Preşedintele CNAS: „Se va debloca criza”
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, a anunţat că PNL propune ca proiectul ce permite majorarea salariilor din sistem să fie pus luni pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi să fie votat.
„Ca urmare a analizei făcute s-a luat o decizie de către conducerea PNL, aceea de a propune pe ordinea de zi astăzi şi de a se vota proiectul de lege care este revendicat de sindicatele din Casa Naţională şi din casele judeţene. Prin acest demers se deblochează de fapt criza din domeniul sănătăţii”, a declarat preşedintele CNAS, la sediul PNL.
Oficialul a arătat că a prezentat în şedinţa PNL solicitările sindicaliştilor cu care a avut o întâlnire înainte de această reuniune a liberalilor.
Citește și:
Ce pensie primesc românii care nu au lucrat niciodată
Care sunt revendicările angajaților din Sănătate
Medicii de familie refuză să mai acorde consultații gratuite și să elibereze rețete compensate
„Practic, odată cu adoptarea acestui proiect de lege de către Parlamentul României, solicitările sindicaliştilor sunt rezolvate şi acţiunea de protest, din ceea ce mi-a fost comunicat, va fi întreruptă astfel încât activitatea va continua, criza fiind deblocată”, a adăugat Baciu.
De asemenea, președintele CNAS a declarat că, odată cu votarea acestui proiect legislativ va fi soluţionată „o nedreptate care îi afectează pe profesioniştii din domeniul asigurărilor sociale din sănătate”.
„Un director din CNAS care întocmeşte şi gestionează un buget de 56 de miliarde de lei câştigă cu 6.000 de lei mai puţin decât un director de la o agenţie de mediu”, a completat el.
„E important de precizat că iniţierea acestui proiect de lege datează din luna iunie, a fost pus pe ordinea de zi de mai multe ori, dar din mai multe motive a fost retras. Practic, nu este un demers care a luat fiinţă acum, este un demers care trenează de mai multe luni de zile.
Ceea ce se întâmplă azi este un act de dreptate, reparând această nedreptate la care sunt supuşi profesioniştii din sănătate. Un director din CNAS care întocmeşte şi gestionează un buget de 56 de miliarde de lei câştigă cu 6.000 de lei mai puţin decât un director de la o agenţie de mediu. Evident că responsabilitatea este gigantică, incomparabilă”, a conchis Andrei Baciu.
Angajații CNAS vor protesta marți
Angajații CNAS vor protesta, marți, la sediul Ministerului Sănătății și la cel al Guvernului, fiind nemulțumiți de lipsa dialogului social, nerezolvarea problemelor din sistem și salarii, care nu au mai crescut din 2018. Ei au început, în 2 noiembrie, un protest pe o perioadă nedeterminată.