Moșii de vară sau Sâmbăta Morților
În data de 3 iunie, creștinii sărbătoresc Sâmbăta Moşilor de vară, sărbătoare dedicată celor care au trecut în lumea de apoi. În această zi, creștinii vin la biserică cu daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi, precum colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie.
Credincioșii dau de pomană în această zi de sufletul celor morți, în special oamenilor nevoiaşi. Totodată, rudele celor adormiţi mai merg și în cimitir pentru a aprinde lumânări, pentru a face curat sau pentru a-i vizita.
În ziua Moşilor de vară, creștinii respectă o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii pentru a avea noroc, prosperitate şi sănătate.
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în Sâmbăta Morților
În această zi, gospodinele nu dau cu mătura prin gospodărie, pentru a nu ridica praful în ochii celor adormiţi. Nu spală şi nu aruncă gunoiul din casă, pentru ca să nu ajungă în mâncarea celor din lumea de apoi.
Citește și:
Sfinții Mihail și Gavriil: tradiții, obiceiuri și superstiții
Joia Mare și tradițiile ei în cultura românească
Sânzienele sau Drăgaica. Obiceiuri și tradiții în această zi de sărbătoare
Se mai spune că rudele răposaților merg la cimitir pentru a le așeza acestora pe morminte flori și lumânări aprinse. În unele zone din România, cel mai des la sate, se organizează hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De Moșii de vară este bine ca oamenii să nu fie certați și să ierte.
Cei care merg la biserică în această zi trebuie să se îmbrace în alb, iar femeile trebuie să aibă capul acoperit. În această zi, credincioșii trebuie să se roage pentru suflete celor dragi care nu mai sunt în viață. De asemenea, în această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată, deoarece duhurile celor trecuți în neființă ajung în aceste locuri şi cei care nu ţin cont de acest lucru vor avea ghinion tot anul.