Mădălina Crețan, dezvăluiri emoționante
Mădălina Crețan și Nosfe au avut o relație la care unii oameni nici măcar nu îndrăznesc să viseze, dar care s-a terminat mult prea repede. Cântărețul și-a pierdut viața, în urmă cu aproape nouă luni, în urma unui infarct, la scurt timp după ce a coborât de pe scenă și a lăsat în urma sa o durere imensă, mai ales în sufletul celor din familie. Soția lui a fost invitată în emisiunea ”În oglindă” și a făcut o serie de mărturisiri care au emoționat pe toată lumea.
Aceasta a început prin a vorbi despre felul în care a reușit ea să reziste situației extrem de grele prin care a trecut, dar și despre cum s-a comportat fiica lor, după ce a aflat că tatăl său și-a pierdut viața. Cea mică a avut, după spusele mamei sale, de terapie pentru a-și reveni, deoarece la început nu făcea altceva decât să își eliminele tatăl din toate amintirile pe care le aveau împreună, dar după patru luni de consiliere, a început să fie mult mai bine, fiind nevoie de mai multe etape prin care să treacă, pentru a merge înainte mai ușor.
Citește și:
Oana Zăvoranu, declarații după înfățișarea la tribunal. Bogdan Furtună nu a fost prezent
Actrița Cristina Stamate, o viață presărată cu drame: operată în sufragerie, a pierdut copilul
Dana Roba, mesaj cutremurător pe Instagram. Au trecut două luni de când era să își piardă viața: „Ar
"Ei doi au avut o relație extraordinară și atunci Iris a trecut și ea prin foarte multe etape.(...) Am avut nevoie și în ceea ce o privește pe ea de suportul unui psiholog... Am avut nevoie de patru luni de terapie cu Iris, săptămânal,... pentru că la vârsta asta e foarte sensibilă situația; ea s-a închis în prima faza foarte tare, a ales cumva să îl elimine pe tatăl ei din viața ei, își închisese amintirile, lucrurile pe care le trăisem împreună. Eram doar eu cu ea. A fost foarte dificil", a povestit Mădălina Crețan, pentru theXclusive.
Despre moartea lui a mai zis și că nu s-a gândit nici măcar o secundă la faptul că ar fi vorba de un infarct, ci mai degrabă despre o cădere de calciu. A trăit, în acele un clipe, un șoc atât de mare, încât nici măcar nu avea puterea de a plânge.
Citește și:
Anamaria Prodan iubește din nou. Declarațiile impresarei despre noul partener
Prețul lemnelor pentru foc se majorează din nou. Cât costă în acest an un metru cub de lemne
Brigitte Pastramă, clipe de coșmar pe patul de spital. Cine i-a fost alături
"Eu am crezut că este o cădere de calciu, nu m-am gândit nicio secundă la un infarct.(...) Este foarte adevărat că am trăit un blocaj, un șoc, pentru că nu am putut să plâng decât după niște ore", a mai zis soția lui Nosfe.
Mădălina Crețan a mai vorbit și despre perioada pandemiei care a fost una extrem de grea pentru întreaga lor familie, din cauza problemelor financiare cu care se confruntau. Faptul că nu aveau suficienți bani pentru a se descurca și pentru a plăti ratele pe care le făcuseră i-a determinat să muncească mai mult, iar mama ei i-a ajutat foarte mult în perioada aceea. Faptul că aveau un copil de crescut, care avea nevoie de multe lucruri, iar acest lucru le-a dat cumva bătăi de cap și i-a făcut să realizeze că nu se pot da bătuți atât de ușor.
"Ne-a fost greu din cauza problemelor financiare care s-au generat în urma acestei pandemii... Artiștii underground trăiesc foarte mult din concerte. Acestea fiind tăiate definitiv, aceea a fost perioada cea mai grea pentru noi, pentru că a venit la pachet cu foarte multe griji; de la a plăti rata la casă, de la a repara mașina care se strică pentru că e veche, de la a plăti pentru Iris gimnastica sau alte lucruri...Am început să fac traduceri de acasă ca să mă ocup și de Iris în paralel. Ne-a ajutat foarte mult mama. Ea trăind în continuare la Giurgiu și fiind un oraș micuț, a avut grijă cumva să existe tot ce ne trebuie în frigider. Partea asta a hranei ne-a scutit de niște cheltuieli. Am văzut semne de depresie. Și eu am trecut prin ele, nu doar el. Poate dacă nu am fi avut un copil am fi fost un pic mai inconștienți sau nepăsători. Dar în momentul în care ai un copil care are nevoi, responsabilitatea care este pe umerii tăi e mult mai mare. Amândoi am avut momente de depresie", a adăugat Mădălin Crețan.
Citește și:
Aderarea României la Schengen, o nouă șansă. Cum s-ar putea înclina balanța în favoarea noastră
Adrian Minune a primit o nouă șansă la viață. Manelistul s-a operat în Turcia
Dana Roba, despre reacția pe care a avut-o când s-a văzut mutilată