Conducerea Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș a decis exmatricularea unui elev de 15 ani, urmare a unui incident grav în care acesta și-a agresat fizic diriginta. Incidentul a avut loc pe data de 11 martie, când elevul a provocat un scandal în clasă, a fost reținut de poliție și ulterior a revenit la școală, unde a lovit-o pe dirigintă cu pumnii și picioarele.
După ce a fost reținut pentru 24 de ore, adolescentul a fost eliberat, urmând a fi cercetat penal pentru infracțiunile de lovire și tulburarea liniștii și ordinii publice. Inițial, elevul a primit o sancțiune de suspendare pentru cinci zile, însă în urma deliberărilor, conducerea școlii a optat pentru exmatricularea acestuia, cu posibilitatea reînscrierii în anul școlar următor la o altă instituție de învățământ.
Citește și:
Elev exmatriculat ar putea reveni la studii
Elevii cer eliminarea exmatriculării din proiectul legii Educației
Noi reguli în școli. Elevii vor mai multe drepturi: ce se va întâmpla cu cei care întârzie la oră
Directorul unității de învățământ a exprimat regretul că o instituție cu tradiție în educație este nevoită să ia astfel de măsuri, subliniind că astfel de comportamente nu sunt acceptate în mediul școlar. În urma incidentului, polițiștii au verificat măsurile de securitate la colegiu, fără a identifica deficiențe. Părinții au fost îndemnați să raporteze orice comportament care încalcă legea.