Social

Un autocar cu ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime în Năvodari. Planul Roșu de Intervenție a fost activat

schedule 29 aug. 2023, 14:13

Un autocar cu ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime în Năvodari. Planul Roșu de Intervenție a fost activat
Ziua de Constanta /Youtube

Un accident s-a produs luni seara, în Năvodari, unde un autocar plin cu pasageri ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

Accident la Năvodari. Un autocar cu ucraineni a fost implicat

Un accident a avut loc în Năvodari, luni seara, după ce un autocar plin cu pasageri ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime. În autocar se aflau 40 de pasageri și șoferul. În urma impactului, 16 persoane au fost rănite.

IGSU a anunțat că autoritățile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Autocarul se îndrepta spre Ucraina, iar în seara zilei de luni s-a izbit de limitatorul de înălțime care proteja un pod de cale ferată din Năvodari. Autovehiculul a fost strivit în partea de sus, iar caroseria a fost distrusă.

Pasagerii au declarat că au tras o sperietură grozavă și că pe moment nu au realizat ce s-a întâmplat. Unii dintre aceștia au sărit în ajutor persoanelor care au rămas blocate sau rănite.

Mai multe victime au fost transportate la spital, conștiente, cu traumatisme la nivelul capului, membrelor superioare și inferioare. Unii dintre pasageri au fost evaluați medical la fața locului și au refuzat transportul la spital.

„Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, arată sursa citată.

La faţa locului, echipajele au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, 3 ambulanţe SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi 3 ambulanţe SAJ.

A fost deschisă o anchetă în baza căreia se va stabili de ce șoferul autocarului nu a observat semnele de circulație care avertizau limitatorul de înălțime. Persoanele nevătămate au fost preluate de un alt autocar pentru a ajunge la Odesa.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9758 RON
0.00070
USD
USD: 4.6438 RON
-0.00650
GBP
GBP: 5.82 RON
-0.01820
HUF
HUF: 1.269 RON
-0.00280
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00030
CHF
CHF: 5.0948 RON
-0.01160
Convertor valutar

Rezultat: ---