S-au încins spiritele la America Express
De la ediție la ediție, probele din cadrul emisiunii America Express devin unele din ce în ce mai grele. În cea mai recentă ediție a competiției, toate cele nouă echipe au trecut printr-o probă în care erau nevoiți să își facă singuri câte o pereche de blugi, pe care să îi poarte pe tot parcursul zilei alături de alte obiecte vestimentare pe care ar fi urmat să le primească pe parcurs.
În timp ce unii au avut noroc, au nimerit mărimea și au făcut bine cusăturile, în cazul altora nu a fost deloc ușor și au pierdut destul de mult timp. Cei care au terminat ultimii proba cu pricina au fost Edward Sanda și soția sa, Cleopatra Stratan, care au greșit de nenumărate ori.
Când Alexia Eram și fratele ei, Aris, au ajuns la judecătoare și urmau să primească plicul pentru următoarea probă, au apărut în spatele lor Sonia Simionov și Iuliana Pepene, moment în care jurnalista i-a atras atenția judecătoarei că buzunarul lui Aris nu era tocmai în regulă și că nu aveau rucsacul în spate, motiv pentru care s-au încins imediat spiritele.
Citește și:
Sonia Siminiov, mărturisiri emoționante despre cei care i-au dat viață
Romică Țociu, nervos pe Aris în America Express. Schimb de replici dur între aceștia
Iuliana Pepene și Sonia Simionov, ceartă de zile mari la America Express
Ceea ce a deranjat-o pe Alexia Eram a fost faptul că ei deja fuseseră verificați, iar judecătoarea nu a avut nimic de comentat, dar ea și fratele ei au fost nevoiți să se întoarcă în urma comentariilor făcute de rivala lor, Sonia Simionov.
„În timp ce eram la verificare cu Fernanda, Sonia și cu Iuliana vin din spate. Normal că pe frații Eram îi lăsați să treacă și cu buzunarul desfăcut, ceea ce nu era adevărat, pentru că tocmai după ce ne-a verificat Fernada, ne-a spus că trebuie să ne întoarcem. (...) Lăsați frustrarea în altă parte. De ce spui niște lucruri când nu știi despre ce este vorba?”, a declarat Alexia Eram, la testitimonial.
Jurnalista a avut și ea ceva de zis în apărarea sa, deși nimic nu se poate compara cu valul de hate care a venit asupra sa, în mediul online, din cauza gestului total nepotrivit pe care l-a făcut și care a fost aspru criticat de internauți.
Citește și:
Mike și Iulia Albu, salvați de la eliminare
S-au încins spiritele în Parlament! ”Nu am putut tolera o asemenea mojicie!”
Iris, acuzații dure la adresa Andreei la "Bravo, ai stil!". De la ce pornit scandalul
„În timp ce eram la verificare cu Fernanda, Sonia și cu Iuliana vin din spate. Normal că pe frații Eram îi lăsați să treacă și cu buzunarul desfăcut, ceea ce nu era adevărat, pentru că tocmai după ce ne-a verificat Fernada, ne-a spus că trebuie să ne întoarcem. (...) Lăsați frustrarea în altă parte. De ce spui niște lucruri când nu știi despre ce este vorba?”, a zis Sonia Simionov, la rândul ei.