Consiliul Concurenței suspectează că producătorii au umflat nejustificat prețurile alimentelor de bază
Prețurile au crescut cu peste 15% în ultimul an. La alimentele de bază, însă, scumpirile sunt mult peste medie. Zahărul costă cu 60% mai mult, untul cu mai bine de 45%, iar uleiul este mai mult cu 30%. Tocmai aceste scumpiri au atras atenția autorităților și sunt anchetate acum de Consiliul Concurenței, existând suspiciunea unui cartel între marii jucători din piață.
„Unii producători încearcă să speculeze acest moment şi să se înţeleagă cu alţi producători şi să crească preţurile mai mult decât ar creşte ele de la sine, natural. Noi am mai văzut asta în perioadele de criză”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În timpul controalelor, inspectorii au acces în bazele de date a 13 producători de zahăr, unt și ulei.
Citește și:
Trei luni cu alimente mai ieftine. De la ce dată vor fi reduse cele 14 produse
E tradițional, dar costă. Masa de Paște, fără carne de miel: Cât e un kilogram acum
Laptele se ieftinește. Marii retaileri au fost de acord cu scăderea prețului
„Preţurile la alimente au crescut la asemenea măsură încât însăşi alimentaţia de bază e în pericol. Este speculă bazată pe înţelegeri între distribuitori şi producători. Este absolut clar. Consiliul Concurenţei s-a trezit târziu”, a declarat Mircea Coşea, profesor de economie.
Gazul și curentul ar fi de vină pentru scumpirile alimentelor. Ambele s-au ieftinit de două ori față de anul trecut
Prețurile la gaz și curent sunt „de vină” pentru scumpirile alimentelor, cel puțin spre ele arată producătorii cel mai des cu degetul. Numai că, între timp, acestea s-au ieftinit de două ori comparativ cu anul trecut, lucru care nu se vede și la raft.
„O mare parte din produsele care se găsesc astăzi la raft au fost produse în ciclul economic anterior, adică anul trecut cu preţurile de la energie şi gaze crescute. De abia din toamnă vom avea o scădere vizibilă şi a inflaţiei. Probabil că se va ajunge pe la 8-9%, de la 16%”, a explicat Stamule Tănase, economist, pentru Observator.
Rezultatele anchetei vor veni peste doi ani
În cazul în care suspiciunile celor de la Consiliul Concurenței se confirmă, producătorii riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Rezultatele anchetei nu le vom afla mai devreme de doi ani.
Citește și:
Laptele se ieftinește cu 20%, de la 1 Mai, însă doar în anumite condiții
Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor Cora de către Carrefour
„Ne-am uitat la tot sectorul de alimente, la tot sectorul de alimente de bază, dar nu e exclus să apară noi investigaţii în viitor. Nu vrem să stea lumea liniştită, să ştie că poate face orice”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Nu numai la noi producătorii au încercat să profite de context. Și în Statele Unite ale Americii este în desfășurare o investigație similară. Acolo, producătorii de ouă sunt acuzați de speculă.