Educație

Ministrul Educației, despre ce se va întâmpla cu profesorii care au participat la grevă: „Este vorba despre o prevedere legală asumată”

schedule 12 iun. 2023, 12:03

Ministrul Educației, despre ce se va întâmpla cu profesorii care au participat la grevă: „Este vorba despre o prevedere legală asumată”
Foto: Digi 24/Youtube

Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut câteva declarații despre ce se va întâmpla cu profesorii care au participat la criza din Educație. Greva generală a fost declanșată în data de 22 mai și s-a suspendat pe 12 iunie

Ce se va întâmpla cu profesorii care au participat la grevă. Anunțul ministrului Educației

La finalul şedinţei de Guvern desfăşurată duminică, ministrul Educației a fost întrebat de jurnaliştice se va întâmpla cu profesorii care au participat la grevă, dacă vor fi sancționați sau nu.

„În primul rând că nu este vorba despre o sancţiune. Este vorba despre o prevedere legală asumată şi în scris de către federaţiile sindicale în informările pe care le-au făcut către membrii de sindicat. În acest context, legal, noi nu am făcut decât să rămânem în statul de drept pe care-l avem şi să aplicăm legea, adică am solicitat ca plăţile să se facă în funcţie de numărul de zile lucrate pentru fiecare cadru didactic.
Toţi cei care au fost la şcoală, vor fi plătiţi în conformitate cu zilele lucrate. Cei care au ales o formă de protest, la fel, vor fi plătiţi în funcţie de zilele lucrate. Nu există niciun fel de altă sancţiune, n-am făcut niciodată presiune asupra cadrelor didactice care protestează şi am rugat să nu existe niciun fel de presiune nici asupra cadrelor didactice care au ales să continue procesul educaţional”, a explicat ministrul Educaţiei.

Pe de altă parte, Ligia Deca spune că există o posibilitate ca o parte din orele de școală să fie recuperate săptămâna viitoare, dar printr-o planificare realizată la nivelul fiecărei unități de învățământ.

„Inclusiv liderii sindicali, în primele zile de grevă, au afirmat că oamenii şi-au asumat consecinţele legale ale protestului, şi anume faptul că zilele în care nu se lucrează nu se primeşte salariul. Este logic, se poate plăti numai activitatea efectuată. Sigur că, prin ceea ce am agreat că vor primi cadrele didactice, eu cred că există în acest moment suficiente motive pentru a se reîntoarce în clasă.
Din nou, nu putem recupera decât ceea ce se poate legal, în calendarul asumat (...) Eu cred că trebuie să aşteptăm ziua de mâine şi să vedem situaţia concretă din fiecare şcoală. Am mare încredere, din nou, în raţiunea şi în empatia cadrelor didactice, mai ales ştiind miza pe care întoarcerea la şcoală o are, şi anume finalizarea cu succes a examenelor naţionale şi posibilitatea ca elevii să poată merge mai departe”, a mai spus Deca. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00040
USD
USD: 4.5521 RON
-0.01440
GBP
GBP: 5.9517 RON
-0.01230
HUF
HUF: 1.2425 RON
0.00370
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00020
CHF
CHF: 5.2944 RON
0.00150
Convertor valutar

Rezultat: ---