Externe

Joe Biden şi reprezentanţii ONU cer încetarea focului în Fâșia Gaza, pentru „pauze umanitare”

schedule 06 nov. 2023, 07:29

Joe Biden şi reprezentanţii ONU cer încetarea focului în Fâșia Gaza, pentru „pauze umanitare”
Foto: HAITHAM IMAD/AGERPRES

Este haos la granița Rafah din sudul Fâșiei Gaza. Disperarea oamenilor care așteaptă să scape din câmpul de luptă este tot mai mare. Niciun străin nu a fost evacuat duminică, iar printre cei care speră la o salvare sunt și 260 de români. Peste tot în lume sunt în continuare proteste. Între timp, Joe Biden și reprezentanții ONU cer încetarea focului în Fâșia Gaza, pentru „pauze umanitare”. 

Război Israel - Hamas: Joe Biden și reprezentanții ONU cer încetarea focului în Fâșia Gaza

Frontiera cu Egiptul a rămas închisă pentru cetăţenii străini, în ziua de duminică. Până acum, din infern au reușit să iasă sute de americani, francezi, germani, dar niciun român. Hamas a pus noi condiții pentru evacuări. Gruparea a anunțat că nu vor mai permite trecerea cetățenilor străini prin granița Rafah până când răniții din Gaza nu vor fi evacuați în Egipt. 

Ministerul Sănătății, controlat de Hamas, spune că peste 10 000 de palestinieni au fost uciși, iar 4.000 dintre victime sunt copii. Fără multe explicații, președintele american Joe Biden a indicat progrese în asigurarea uneo pauze umanitare. 

Foto: Gints Ivuskans/Shutterstock

Aramta israeliană spune că a distrus o parte din tunelurile în care se adăpostesc teroriștii

Forțele israeliene se pregătesc să încercuiască tot nordul enclavei. Peste 400.000 de oameni sunt acum în regiune. Timp de 4 ore, duminică, IDF a permis evacuarea civililor spre sudul Fâșiei Gaza. Țările arabe cer Israelului să se retragă.

„Ţările arabe, lumea arabă, cer o încetare imediată a focului care va pune capăt acestui război și va pune capăt uciderii oamenilor inocenți și a distrugerii pe care-l cauzează”, a spus Ayman Safadi, ministrul de Externe al Iordanului. 

Un oficial israelian a aprins spiritele în Occidentul Mijlociu cu o declarație. Ministrul patrimoniului a sugerat că singura opțiune pentru încheierea războiului ar fi detonarea unei bombe asupra Fâșiei. Premierul a suspendat participarea oficialului la reuniunile guvernului. 

Între timp, în weekend au avut loc proteste pro-palestiniene în Occident și în țările arabe. În SUA, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi la cea mai mare manifestație de când a început conflictul Israel - Hamas.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9763 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6386 RON
0.01810
GBP
GBP: 5.8067 RON
-0.01890
HUF
HUF: 1.2671 RON
-0.00220
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.0843 RON
0.00950
Convertor valutar

Rezultat: ---