Externe

Incidentul în care au fost implicați prințul Harry și Meghan, tras la indigo cu tragedia prințesei Diana. Reacția unui bodyguard: „Ar fi putut fi fatal”

schedule 18 mai 2023, 11:18

Prințul Harry și Meghan Markle au fost la un pas de un accident catastrofal în New York, din cauza paparazzilor. De aceea despre incident mulți au spus că a fost tras la indigo cu tragedia în urma căreia prințesa Diana și-a pierdut viața. Chiar și primarul metropolei a condamnat comportamentul paparazzilor. 

Reacția unui bodyguard după incidentul în care au fost implicați prințul Harry și Meghan

Incidentul a avut loc după ce Harry și Meghan au participat, marți, la o ceremonie de decernare a unor premii la New York. Prințul, Meghan și mama acesteia și-au făcut cu greu loc printre zecile de blițuri ale paparazzilor. Imediat ce au ajuns în mașină, s-au pus în mișcare. Mai multe autoturisme au călcat accelerația în același timp, fiind la câțiva metri distanță de ei.

Cursa prin New York ar fi durat mai bine de două ore, timp în care fotografii au urcat cu mașinile pe trotuar și au trecut pe roșu, în disperarea de a obține o imagine relevantă cu cei doi. 

Reprezentantul prințului Harry a susținut că au fost evitate la limită mai multe coliziuni. A intervenit și poliția în ajutorul echipei de securitate a prințului și i-a adăpostit, temporar, pe Harry și Meghan la un comisariat, până când paparazzi s-au mai calmat.

„Cred că ar fi fost îngrozitor să-şi piardă viaţa vreun trecător nevinovat, într-o asemenea urmărire, sau să li se fi întâmplat chiar lor ceva. Deci cred că trebuie să fim foarte atenţi. Şi mi s-a părut că (ziariştii) au fost cam nesocotiţi şi iresponsabili”, a declarat Eric Adams, primarul.

Într-un final, cuplul a părăsit secția de poliție într-un taxi escortat de două echipaje ale forțelor de ordine. Șoferul taxiului a mărturisit că a fost și el urmărit de mașini ale ziariștilor, dar situația nu i s-a părut atât de gravă, deși pasagerii lui celebri erau destul de speriați. 

Taximetristul l-a lăudat pe Harry pentru că i-a dat 50 de dolari, deși prețul cursei era de 17. „Oameni drăguți, dar păreau agitați. Cred că fuseseră urmăriți toată ziua sau așa ceva, deci erau destul de agitați”, a declarat Sukhcharn Sngh. 

Chris Sanchez, un membru al echipei de securitate a cuplului care a vorbit exclusiv cu CNN, a declarat că incidentul a fost alarmant. „Nu am văzut, nu am experimentat niciodată așa ceva. Cu ceea ce am avut de-a face a fost foarte haotic”, a spus el.

Soții Sussex s-au întors cu bine în apartamentul în care erau cazați. „Publicul a fost în pericol în mai multe puncte. Ar fi putut fi fatal”, a completat Sanchez. 

Incidentul prin care au trecut Harry și Meghan aduce aminte, în mod dramatic, de destinul tragic al mamei prințului. Prinţesa Diana a murit în urmă cu 26 de ani, la Paris, într-un accident de maşină, provocat tot de o urmărire cu paparazii.  

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9762 RON
-0.00040
USD
USD: 4.6699 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.7698 RON
-0.00210
HUF
HUF: 1.2629 RON
-0.00260
BGN
BGN: 2.5443 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.1198 RON
0.00490
Convertor valutar

Rezultat: ---