Incendiu în zona Piața Muncii din Capitală: 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale; flăcări uriașe, case și apartamente distruse

schedule 27 iul. 2023, 06:54

Incendiu în zona Piața Muncii din Capitală: 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale; flăcări uriașe, case și apartamente distruse
Foto: HotNews / Ionut Baias

A fost zi de foc în Capitală. Un incendiu puternic a distrus 17 imobile în zona Piața Muncii, zonă centrală a Bucureștiului. Zeci de oameni au fost evacuați. Construcțiile haotice au îngreunat intervenția pompierilor. 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale. 

Incendiu în zona Piața Muncii, Sector 3 al Capitalei

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs pe intrarea Sectorului din municipiul Bucureşti. Incendiul se manifestă la nivelul acoperişului a 3 case. Până în acest moment au fost evacuate 2 persoane, 2 persoane solicită îngrijiri medicale (una din cele două persoane prezintă arsuri la nivelul membrului inferior, iar cea de-a doua intoxicată cu fum)”, a fost primul mesaj transmis de reprezentanții ISU București-Ilfov. 

Dispozitivul a fost, ulterior, suplimentat, pe teren fiind 20 de autospeciale de stingere, 4 echipaje SABIF și 8 ambulanțe SMURD. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproape 700 de mp. Din datele provizorii, au fost afectate 17 proprietăți, conform ISUBIF. 

Incendiul, care a pornit în jurul orei 16:20, a făcut câteva victime printre animalele de companie. Abia după două ore şi jumătate de intervenţie, pompierii au reuşit să localizeze incendiul care a distrus 17 proprietăţi pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi. 

Urmează ca pompierii să stabilească de la ce a pornit focul. Incendiul a făcut câteva victime printre animalele de companie. Abia după două ore şi jumătate de intervenţie, pompierii au reuşit să localizeze deflagrația. Rămâne ca pompierii să stabilească de la ce a pornit focul. 

„M-au scos afară, val vârtej. Era un fum înecăcios! Am rămas pe drumuri. Vă daţi seama, nu mai am nimic. Am muncit o viaţă întreagă şi...”, a declarat o victimă. 

Din cauza faptului că în această zonă casele sunt construite foarte aproape una de alta, iar vântul a început să bată, a existat un pericol real de extindere a focului, motiv pentru care pompierii au evacuat toți oamenii de aici. Este vorba despre zeci de persoane care au așteptat în stradă ca incendiul să fie stins. 

În numai câteva minute, au ars trei case. Printre casele și blocurile construite pe strada îngustă, salvatorii au reușit cu greu să ajungă la vâvătaie. 

„6 persoane au necesitat îngrijiri medicale (2 persoane expuse la fum, 1 persoană cu plagă tăiată la nivelul unui membru superior, 2 persoane cu atacuri de panică şi o persoană cu arsuri superficiale la nivelul membrelor inferioare transportata la spital)”, a transmis sursa citată.

La ora 22:16, ISU București-Ilfov a anunțat că incendiul a fost stins. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---