Un incendiu de mari dimensiuni a izbucnit joi dimineața într-un ansamblu de magazine și operatori economici pe Aleea Chimiei din Ploiești. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT către populația din zonă din cauza degajărilor mari de fum. Pompierii ISU Prahova intervin cu forțe consistente pentru a localiza și lichida flăcările, care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
Nu sunt raportate victime, iar echipele de intervenție sunt compuse din 28 de subofițeri și șase ofițeri, care operează cu patru autospeciale de stingere, o autoscară, patru autospeciale de primă intervenție și comandă, o descarcerare și o ambulanță SMURD. Traficul în zonă a fost restricționat pentru a permite accesul vehiculelor de intervenție.
Incendiul a afectat mai multe spații comerciale, inclusiv un amanet, un spațiu de pariuri sportive și un magazin alimentar.