Politic Economic

Încă două luni cu adaos comercial plafonat la produsele alimentare de bază. Măsura a scumpit toate celelalte produse

schedule 30 ian. 2024, 07:52

Încă două luni cu adaos comercial plafonat la produsele alimentare de bază. Măsura a scumpit toate celelalte produse
Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Adaosul comercial la alimentele de bază va fi plafonat încă 60 de zile, a anunțat luni seară premierul Marcel Ciolacu, după o ședință de câteva ore la guvern, la care au participat reprezentanții din retail. Măsura prin care a fost limitat la maximum 5% adaosul comercial pentru unele produse alimentare urma să expire în 1 februarie.

„Constat că și cei care în trecut au criticat această măsură recunosc acum că, în lipsa ei, prețurile ar fi crescut cu până la 20%.
Este clar că plafonarea a temperat creșterile speculative de prețuri, a ajutat la scăderea inflației și la menținerea puterii de cumpărare a populației.
Conform datelor INS, prețurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5.8% mai mari față de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023 (înainte de introducerea acestei măsuri) diferența față de aceeași lună din anul precedent era de aproape 18%”.
Ciolacu spune că va continua discuțiile cu marile lanțuri de magazine, pentru „un mecanism pe termen lung bazat pe un parteneriat stat-mediu de afaceri, prin care prețurile să fie ținute sub control”, a scris premierul României, Marcel Ciolacu, pe Facebook. 

Potrivit unor surse neoficiale citate de Hotnews, ordonanța pentru prelungirea cu alte două luni a mecanismului de limitare a adosului comercial la alimentele de bază ar urma să fie adoptată miercuri de către guvern. Din lista actuală ar urma să fie scoase alimentele tradiționale de Crăciun, cum ar fi cozonacul, și vor rămâne alimentele de bază. 

Deși în lipsa acestei plafonări premierul spune că prețurile ar fi crescut cu 20%, comercianții susțin că măsura care funcționează de aproape jumătate de an a produs dezechilibre în piață, crescând prețurile la alte produse.

„Ordonanța prin care s-au plafonat prețurile a fost una adecvată situației respective, și-a atins obectivul. Rațiunile pentru care această ordonanță a fost adoptată în vara anului trecut nu mai au acum motivația respectivă și atunci considerăm ca piața ar trebui lăsată să funcționeze”, George Bădescu, asociația marilor retaileri. 

Comercianții spun că măsura care funcționează de aproape jumătate de an a produs dezechilibre în piață crescând prețurile la alte produse, cum ar fi detergenți, cosmetice, hârtie sau șervetele și la alimentele nesupuse plafonării. 

Lista produselor cu adaosul comercial plafonat, la acest moment

  • pâinea albă simplă 300 - 500 grame, fără specialităţi;
  • lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru;
  • brânză telemea de vacă vrac;
  • iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame;
  • făină albă de grâu "000" 1 kg;
  • mălai 1 kg;
  • ouă găină calibru M 10 bucăţi;
  • ulei de floarea soarelui 1 litru;
  • carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui);
  • carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc);
  • legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia);
  • fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă);
  • cartofi proaspeţi albi vrac;
  • zahăr alb tos 1 kg.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---