Sănătate

Gripa ne bagă în stare de alertă. Spitalele au luat măsuri, fără să mai aștepte reacția ministrului Sănătății

schedule 02 feb. 2024, 07:39

Gripa ne bagă în stare de alertă. Spitalele au luat măsuri, fără să mai aștepte reacția ministrului Sănătății
Foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

E stare de alertă epidemiologică din cauza gripei, după ce numărul de îmbolnăviri și de decese a crescut dramatic în ultimele săptămâni. Multe spitale n-au mai așteptat reacția ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și au luat deja măsuri: au impus măști și au limitat vizitele.

„Am luat decizia acestei stări de alertă epidemiologică după ce se înregistrează trei săptămâni consecutive de depăşire a pragului epidemic”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Decizia vine după ce numărul de îmbolnăviri a crescut de la o zi la alta. În săptămâna 22-28 ianuarie au fost raportate peste 9.150 de cazuri de gripă în toată ţara. 11 români au murit în urma complicațiilor cauzate de virusul gripal. 

De la începutul sezonului, 51 de persoane diagnosticate cu gripă au decedat, iar spitalele sunt pline cu pacienţi în stare gravă. Mulți vin la spital cu viroze respiratorii severe, trimiși de medicii de familie la urgențe. 

„Pacienţii vin la camera de gardă în pricipal pentru febră înaltă, tuse, transpiraţii, alterarea staării generale, uneori respiraţie dificilă”, a declarat Raluca Bobocea, director medical Institutul Marius Nasta, pentru Observator.

Declararea stării de alertă epidemiologică presupune ca spitalele și școlile să facă triaj epidemiologic, se recomandă purtarea măștii în școli și a echipamentelor de protecție în spital. Mai mult, unitățile medicale ar trebui să adapteze programul vizitatorilor. 

„Este permis accesul vizitatorilor dar cu mască. Este important să purtăm mască pentru că infecţiile virale au o perioadă de incubaţie scurtă”, a declarat Beatrice Mahler, manager Institutul Marius Nasta.

Autoritățile se aşteaptă ca săptămâna viitoare să fie şi mai multe cazuri de gripă. Abia spre sfârşitul lunii februarie, numărul de persoane infectate va scădea.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9746 RON
0.00010
USD
USD: 4.5914 RON
0.01220
GBP
GBP: 5.9572 RON
0.01950
HUF
HUF: 1.2212 RON
0.00770
BGN
BGN: 2.5434 RON
0.00010
CHF
CHF: 5.2958 RON
0.01590
Convertor valutar

Rezultat: ---