Cleopatra Stratan l-a corectat pe Edward Sanda în timpul unui interviu
Cleopatra Stratan și Edward Sanda au reușit să atragă toată atenția asupra lor, odată cu participarea lor în America Express. Cei doi nu s-au descurcat prea bine, iar felul în care s-a comportat artistul cu partenera sa de viață, în timpul celor mai grele probe din concurs, a fost dur criticat de către telespectatori. Acesta a primit foarte mult hate din partea telespectatorilor, iar comentariile răutăcioase au început să apară încă din primele ediții ale emisiunii de la Antena 1.
În ciuda celor întâmplate, cântăreața nu are niciun regret în ceea ce privește decizia de a participa la America Express, pentru că s-au bucurat atât de momentele frumoase, cât și de cele mai tensionate dintre ele.
În urmă cu ceva timp, cei doi au oferit un interviu la dublu, unde el a fost pus să o descrie pe partenera sa de viață într-o propoziție, moment în care el a folosit un singur cuvânt. Cleopatra Stratan l-a corectat imediat și i-a zis că o propoziție are subiect și predicat, lucru care a stârnit hohote de râs în platou, dar și pe rețelele sociale, unde partea aceea din interviu a fost preluată și distribuită de multă lume.
Citește și:
Edward Sanda, despre prima întâlnire cu Pavel Stratan. I-a fost frică de socrul lui
Cleopatra Stratan, reproșuri la adresa lui Edward Sanda. De ce s-a enervat artista
Cleopatra Stratan și Edward Sanda, eliminați din America Express
Comentariile răutăcioase la adresa fostului concurent de la America Express nu au încetat nici ele să apară, mai ales că internauții nu îl aveau la suflet încă de când l-au văzut pe micile ecrane.
„Descrie-l pe celălalt într-o singură propoziție.”, a zis gazda.
„Unică!”, a fost răspunsul lui Edward Sanda.
„Propoziție, nu cuvânt!”, a fost reacția Cleopatrei Stratan.
„Unică în lume”, a mai zis artistul.
„Într-o propoziție ai nevoie de subiect și predicat”, a precizat Cleopatra Stratan.
„Ea e unică în lume”, a zis la final Edward Sanda.
„Așa!”, a încheiat vedeta.