Social Locale

Când se va deschide circulația pe Pasajul Ghica. Anunțul făcut de Nicușor Dan

schedule 10 iul. 2023, 14:40

Când se va deschide circulația pe Pasajul Ghica. Anunțul făcut de Nicușor Dan
Alberto Costea Infrastructura Romania/Youtube

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a verificat în ce stadiu se află lucrările de la Pasajul Doamna Ghica. Edilul a transmis că acestea sunt în grafic şi că, la începul toamnei, circulația pe pod va fi deschisă.

Nicușor Dan, despre Pasajul Doamna Ghica. Când se va deschide acesta

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că a verificat personal care este stadiul lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. Acesta spune că acestea respectă întocmai graficul, a fost turnat betonul, după care va urma și asfaltul.

De asemenea, primarul de București a anunțat că dacă totul merge conform planului, pasajul va fi gata pentru a fi dat în exploatare în toamnă, atunci când copiii se vor întoarce la școală.

„Suntem în grafic, aşa cum puteţi să vedeţi s-a turnat betonul, suntem în perioada în care trebuie să se usuce şi după asta se va turna un strat de hidroizolaţie şi asfaltul. Domnul director spune că vom termina acest pod la începutul acestei toamne, când încep şcolile”, a spus edilul.

Nicuşor Dan a mai transmis că şi-a asumat un grafic în urmă cu un an şi jumătate, după ce s-a semnat contractul cu firma italiană care a făcut tablierul, iar până acum, acest grafic a fost respectat întocmai. Primarul spune că Primăria face plățile la timp, iar firma execută cu seriozitate lucrarea.

”Aşa se întâmplă când eşti serios şi plăteşti. Suntem într-o situaţie în care constructorul lucrează şi Primăria plăteşte la timp”, a mai spus Nicuşor Dan, precizând că ”nu se face să ai conturile blocate şi într-o acţiune populistă de campanie să începi un proiect pe care ştii că nu poţi să îl termini şi să laşi o gaură în mijlocul oraşului”

Edilul Capitalei a spus că la începutul acestei toamne, bucureștenii se vor bucura de circulația pe acest pod.

„Asta este ce am găsit noi aici”, mai precizează primarul Capitalei. ”La începutul acestei toamne, vom circula pe acest pod”, a mai spus Nicuşor Dan.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---