Toți rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești, demiși. Conducerea a fost preluată de un român și un ucrainean

20 apr. 2023, 11:41
Foto: Shutterstock.com
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Consiliul de Supraveghere al rafinăriei ploieştene Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim, i-au demis pe rușii de la conducere. Șefia a fost preluată de un român și un ucrainean, fost lider al unei rafinării bombardate de armata moscovită. 

Petrotel Lukoil Ploiești a demis toți rușii din conducere

Înlocuirile au fost hotărâte cu două luni înainte de terminarea mandatelor celor schimbați din funcții. Au fost înlocuiți din directorat rușii Aleksei Kovalenko (director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil), Olga Kuzina (director economic şi financiar), Alexey Vointsev (director de livrări) şi Kuzma Oligov (director de personal).

Singurul membru al directoratului care a rămas în funcție este românul Dan Dănulescu, numit director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil. Acesta, care lucrează la Petrotel din decembrie 2003, a rămas şi cu unica funcţie anterioară, cea de inginer-şef. 

Ceilalţi membri noi, români, ai directoratului sunt Dorel Duţu (contabil-şef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiţă (director de producţie, în companie din 2013) şi Ion Mura (director economic şi financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).

Al patrulea nume nou din directoratul rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești este cel al ucraineanului Oleksii Bibik, care a fost numit director de resurse umane. El a primit permis de ședere în România din partea autorităților de la București. 

Bibik a avut mai multe funcții, printre care și cele de director HR și director general adjunct al rafinăriei din Odesa a rușilor. Rafinăria, a patra cea mai mare din țara vecină, a fost una dintre principalele ținte ale unui atac masiv cu rachete al armatei ruse, acum un an. 



Citeste si