Sute de ucraineni evacuaţi din Israel sunt aduşi în România
Sute de cetățeni ucraineni vor fi aduși în România din Israel, în urma evenimentelor tragice din ultima săptămână.
Ucrainenii din Israel sunt aduși în România
România s-a oferit să ajute din nou poporul ucrainean, de această dată pe cetățenii care s-au trezit în mijlocul războiului din Israel.
Potrivit Departamentului pentru Situații de urgență (DSU), în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Ambasadei Ucrainei în România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări și al reprezentanței din România a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), 220 de cetățenii ucraineni au fost evacuați din Israel.
Luni, 16 octombrie, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca va sosi un alt transport cu cetățeni ucraineni. La fața locului se vor afla echipele medicale SMURD care vor asigura asistență medicală de specialitate.
Citește și:
> Trei mâncăruri tradiționale românești. Ce erau „rotogoalele”, „bureții de oaie” sau tuslamaua
> Parlamentul Moldovei condamnă acțiunile Rusiei în Ucraina
> Primele măsuri luate pentru românii de la granița cu războiul, după incidentul din Ceatalchioi
Ucrainenii vor beneficia de spații temporare de cazare, au transmis autoritățile române. Această misiune umanitară se desfășoară sub coordonarea DSU, care la rândul său se află în legătură și cu reprezentanți ai ambasadei Ucrainei din Israel.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.