OMS: Variola maimuței nu mai este o urgență de sănătate publică

12 mai 2023, 11:12
Alexandros Michailidis / Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că variola maimuței sau mpox nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate publică. Însă, chiar și așa, virusul continuă să ucidă.

Anunțul OMS cu privire la variola maimuței

În cadrul unei conferințe de presă, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a anunțat că această epidemie "nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional".

Cu toate acestea, directorul OMS spune că nu ar trebui să ne relaxăm total, deoarece există posibilitatea ca noi valuri ale ambelor boli să revină.

"Deşi urgenţele pentru mpox şi COVID-19 s-au încheiat, ameninţarea de noi valuri continuă să existe pentru ambele boli. Cele două virusuri continuă să circule şi cele două boli continuă să ucidă", a avertizat directorul OMS.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat virusul variola maimuței o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional în luna iulie 2022. În noiembrie 2022 a fost reconfirmat acel statut epidemiologic, după care încă o dată în februarie 2023. Din acel moment, numărul infectărilor a scăzut.

Peste 87.000 de cazuri de infectare cu variola maimuței au fost depistate la nivel global de la începutul anului 2022 şi până în data de 8 mai 2023, potrivit celui mai recent raport al OMS. În peste 100 de țări din lume au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire, iar virusul a dus la 140 de decese.

Variola maimuței în România

În România la fel au fost raportate cazuri de infectare cu variola maimuței. Aceste cazuri de îmbolnăvire au fost depistate la bărbați. În România, au fost înregistrate în jur de 50 de cazuri.

La sfârșitul lunii septembrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat decizia de a adopta Hotărârea privind transmiterea solicitării de asistență internațională, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Decizia a fost luată pentru a putea fi accesate dozele de medicamente care sunt necesare pentru tratamentul a aproximativ 150 pacienți infectați cu virusul variola maimuței.

Primul caz de infectare cu variola maimuței din România a fost raportat pe 14 iunie. Era vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din Capitală care s-a infectat de la o altă persoană care a călătorit în mai multe țări din Europa. 



Citeste si