Ministrul Agriculturii: „În România intră și produse din lapte care nu au văzut laptele”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a declarat, într-un interviu pentru Profit.ro, că în România intră produse din lapte care nu sunt produse, de fapt, din lapte. Ce se va întâmpla cu prețul pâinii în 2024?
Oficialul îi îndeamnă pe români să cumpere, în piețe, de la vânzători care au certificat de producător, arătând că, prin subvenţiile acordate în programul INVESTALIM, în vederea înfiinţării de noi unităţi de procesare, sunt urmărite promovarea produselor de calitate locale şi reducerea deficitului balanţei comerciale la produsele agro-alimentare.
Ministrul Florin Barbu asigură totodată că în țara noastră nu au mai intrat cereale ieftine din Ucraina. „Toată lumea ne spune că aducem şi mâncăm unt şi alte produse, caşcaval, venite din Franţa, care, îţi spun, anumite categorii de produse nu au văzut lapte. Ideea noastră a fost în felul următor: să sprijinim sectorul zootehnic, am pus subvenţii foarte mari pentru a realiza cantităţi de lapte cât mai mari în România şi, prin proiectul INVESTALIM, să vină procesatori, să producem la noi în România şi unt, şi caşcaval, şi, practic, să consumăm produsele româneşti.
Citește și:
> Scade prețul laptelui pentru 6 luni. Ciucă: „Avem soluții pentru sprijinul fermierilor”
> Apicultorii români nu mai vor mierea din Ucraina pe rafturile noastre
> Negocieri pentru extinderea plafonării adaosului comercial. Ce alimente ar putea intra pe listă
Sunt produse lactate şi produse din lapte care, practic, nu au văzut laptele! Spun că sunt din derivate din lapte. Aceste derivate pot să fie făcute din zer. Deci, în România intră produse care nu sunt de o calitate superioară”, a declarat ministrul pentru Profit.ro.
Ce se va întâmpla cu prețul pâinii în 2024
Ministrul Agriculturii în îndeamnă pe români să cumpere doar de la cei care au certificat de producător, pentru a evita intermediarii. „În pieţe cam jumătate sunt intermediari, jumătate sunt producători. Ce îi îndemn eu pe români este să cumpere acolo unde este afişat certificatul de producător.
Adică cei cre l-au afişat sunt producători locali care sunt finanţaţi şi de Ministerul Agriculturii prin diferite scheme de ajutor de stat, iar cei care sunt intermediari nu au acest certificat de producătior şi îi îndemn pe toţi românii să cumpere acele produse direct acolo unde sunt etichetate şi unde apare certificatul de producător”, afirmă Florin Barbu.
Citește și:
> Dezbinare la Casa de Comerț Unirea. Cum a eșuat proiectul: compania de stat vindea marfă de import
> Guvernul acordă ajutor financiar pentru culturile de cartofi și usturoi
> Alimente mai ieftine până la finalul anului. Lista cu produsele care ar putea avea prețul plafonat
Cât despre presiunea importurilor din Ucraina, acesta a amintit că este un mecanism aprobat până pe 31 decembrie. Mecanismul nu poate fi aplicat decât de fermieri și procesatori. „În momentul de faţă nu avem nicio solicitare, în România nu a intrat - şi am avut o discuţie cu colegii de la Vamă - niciun bob de cereale din cele 4 categorii de produse”, explică Barbu.
Florin Barbu spune că, pentru moment, nu crede că poate să fie creștere a prețului pâinii anul viitor. „Preţul grâului în momentul de faţă este unul nu e satisfăcător pentru fermieri, dar, fiind transformat în făină şi apoi în panificaţie, în pâine, eu cred că pentru consumatori este un preţ satisfăcător”, argumentează el.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.