Israelul a cerut diplomaților săi din Turcia să părăsească țara în urma numeroaselor „amenințări teroriste”

20 oct. 2023, 07:57
patera/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Israelul le-a cerut diplomaților săi din Turcia să părăsească de urgență țara, în urma mai multor "amenințări teroriste".

Israelul își retrage diplomații din Turcia

Israelul a solicitat diplomaților care se află în Turcia să părăsească țara cât mai curând, aceasta fiind considerată o ''măsură de securitate''.

Această decizie a venit după numeroase "ameninţări teroriste" care au devenit tot mai mari pentru populația din străinătate, a indicat consulatul statului evreu din Istanbul.

De asemenea, autoritățile au menționat că aceasta este o măsură temporară şi ar trebui să fie de scurtă durată. Totodată, alerta de securitate pentru călătorii israelieni în Turcia a fost "ridicată la nivelul 4, cel mai înalt".

"Ca urmare a creşterii continue a ameninţărilor teroriste împotriva israelienilor din străinătate (...) toţi israelienii care se află în Turcia trebuie să plece cât mai curând posibil", a avertizat, de asemenea, Consiliul Naţional de Securitate israelian într-un comunicat oficial.

Marți seara au avut loc proteste în faţa Consulatului israelian din Istanbul şi în faţa Ambasadei din Ankara, în urma atacului cu rachetă asupra unui spital din Fâşia Gaza care s-a soldat cu sute de morți.

Israelul şi palestinienii din Gaza se acuză reciproc de acest atac, în timp ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat vina pe statul evreu. Cele două ţări au reluat relaţiile diplomatice anul trecut, după un deceniu.



Citeste si