Horoscopul iubirii 29 ianuarie - 4 februarie 2024: Află ce îți rezervă astrele!

28 ian. 2024, 11:53
Subbotina Anna/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Află și tu ce îți rezervă astrele în această săptămână!

BERBEC

Cauți să pășești într-un rol de lider, iar puterea și autoritatea ta sunt activate. În săptămâna aceasta devii o persoană pe care cei din jur se bazează mai mult și nu e exclus să îmbrățișezi rolul unui sfătuitor de nădejde. O prietenă apropiată s-ar putea să treacă prin câteva situații care o obosesc emoțional și va apela la tine pentru un sfat sau o distragere. Dacă ești singură, această problemă a ei își va redefini așteptările pe care le ai de la un bărbat. În relație, s-ar putea ca partenerul tău se simtă puțin intimidat de noua ta latură plină de putere.

TAUR

Te gândești mai des la speranțele și visurile tale cele mai nebunești. Îți dorești să depui mai mult efort în aducerea acestora la realitate. Dacă ești singură și îți dorești o poveste de dragoste cutremurătoare, aceasta s-ar putea să fie mult mai aproape decât crezi. Ține ochii deschiși, căci admiratorii secreți își vor dezvălui identitatea. Dacă te afli într-o relație, săptămâna aceasta este foarte bine să vorbești deschis cu partenerul despre ambițiile tale și despre visul pe care a-i vrea să-l vezi împlinit în acest an. S-ar putea să-ți ofere un sfat de neprețuit sau mai mult sprijin pentru realizarea lor.

GEMENI

Începi să-ți descoperi ușor puterile și abilitățile cu care te-a înzestrat Universul. Una dintre acestea este vindecarea intuitivă. Este foarte posibil ca acum să-ți intri într-un nou rol în care spiritul tău matern sau blândețea să fie scoase la iveală. Vei oferi mai mult sprijin oamenilor din jurul tău, în special în relație, și îți vei alege mai bine cuvintele pentru a nu-i răni pe cei apropiați. Dacă ești singură, s-ar putea ca unele probleme de comunicare să-ți încetinească progresul situației romantice în care te afli. Aceasta se poate repara, totuși, destul de ușor și puteți clarifica totul după data de 6 februarie.

RAC

Săptămâna aceasta dă startul unei perioade destul de greu de prezis din viața ta. Acest lucru nu aduce neapărat negativitate, doar o serie de schimbări bruște care-ți pot transforma foarte rapid realitatea și care să te scoată din zona de confort. Dacă ești singură, o persoană specială poate apărea în viața ta. Spontaneitatea ei te va înfricoșa, dar vei descoperi că personalitatea și caracterul lui sunt exact ceea ce căutai, de fapt, la un partener. În relație, este foarte bine să-ți reamintești că nu poți controla tot, iar unele reacții vin dintr-o durere pe care partenerul tău o ascunde încă în inimă. Comportamentul lui este puternic influențat de un mecanism de protecție pe care încă nu-l poate dezactiva.

LEU

În această perioadă e important să te concentrezi să aduci mai multă disciplină în viața ta. Semințele pe care le plantezi azi vor crește la primăvară, așa că trebuie să te concentrezi pe definirea priorităților tale. Stabilirea unei rutine sănătoase și eficiente este primul pas pe care trebuie să-l faci. Dacă ești singură, nu este un moment favorabil pentru a te concentra pe viața romantică până când nu simți ca ai adus mai mult calm în viața ta de zi cu zi. În relație, rutina și disciplina s-ar putea să vă fie benefică amândurora, după o mică perioadă de excese.

FECIOARĂ

În următoarea săptămână, ți se pot deschide uși către noi începuturi profesionale, romantice sau sociale. Acestea vor veni pe rând, dar fii atentă la semnele pe care ți le transmite Universul. Dacă visezi la o idee de afacere sau una creativă, acum este momentul să începi să depui efortul necesar pentru a le transpune în realitate. În dragoste, viziunea ta devine realitate cu ușurință. Persoanele singure își vor cunoaște curând alesul, iar întorsătura de situație îi va uimi pe cunoscuți. Cei care deja se află într-o relație de lungă durată, pot începe pregătirile pentru următorul pas în relație: o nuntă, un copil sau un nou cămin, potrivit Garbo.

BALANȚĂ

În sfârșit, pare că te oprești dintr-o călătorie grea care ți-a adus multe momente frumoase, dar și mai multe provocări, care ți-au schimbat perspectivele asupra vieții. Ai trecut prin multe și este momentul să-ți acorzi timpul necesar pentru o pauză. Ești o fire pe care situațiile stresante o motivează, dar acestea își lasă amprenta asupra sufletului tău. Dacă ești singură, abordează scena romantică fără așteptări și lasă-te surprinsă de necunoscut. Pentru cele aflate în relație, câteva momente de introspecție și de evaluare a relației sunt necesare. Trebuie să descoperi dacă relație este încă ceva ce îți dorești și dacă încă ți se potrivește.

SCORPION

Începi să înveți să-ți comunici mai bine pasiunile, nevoile și gândurile într-un mod direct, care îi pot înfricoșa pe cei care aleg să te contrazică sau să-ți diminueze lumina. Devii mai onestă, directă și independentă. Te pasionează mai mult subiectele intelectuale. Dacă ești singură, nu vei mai accepta jumătăți de măsura din partea bărbaților care doresc să intre in viața ta. Descoperi care este adevărata ta valoare și cum dorești să arate viața ta de cuplu. Pentru cele în relație, comunicare deschisă poate aduce mai multă pasiune în viața lor romantică. Este o perioadă bună să scăpați de inhibiții.

SĂGETĂTOR

În următoarea perioadă, te întorci la așa-numitul „nivel zero”. Cauți o latură a sufletului tău care a rămas încă inocentă și curioasă, gata să pornească în noi aventuri și să descopere lumea. Te vei simți asaltată de mai mult optimism, dar te vei conecta mai mult și cu familia și cu rădăcinile tale. Dacă te afli într-o relație, este posibil să deschizi subiectul viitorului și al întemeierii unei familii destul de curând. Descoperiți dacă sunteți pregătiți să vă asumați rolul de părinți. Dacă ești singură, vei căuta o conexiune autentică pe care o poți transforma într-o relație de lungă durată.

CAPRICORN

Ai muncit din greu să ajungi în locul în care ești acum și să atingi nivelul de succes pe care ți l-ai dorit. Descoperi treptat că trebuie să depui și mai mult muncă pentru a te menține în aceste standarde înalte, pe care tu ți le-ai creat. Este o perioadă ideală în care să-ți aloci și momente de relaxare. Dacă ești singură, vei simți nevoia de mai multă conexiune cu oamenii din jurul tău și vei deveni mai deschisă în ceea ce privește perspectivele romantice. Pentru Capricornii deja aflați într-o relație, este o săptămână bună pentru a petrece mai mult timp cu partenerul și chiar să plecați din oraș câteva zile pentru o vacanță spontană.

VĂRSĂTOR

În această săptămână, îți faci planurile de viitor cu exactitate. Unii Vărsători se vor simți mult mai inspirați și vor începe noi proiecte creative, care le pot aduce câteva venituri suplimentare destul de consistente. În mediul profesional, mulți vor începe să te privească drept un mentor sau, în unele cazuri cu adevărat speciale, drept un competitor serios. Dacă ești singură, vei căuta o persoană care să te inspire constant și care să-ți arate o nouă perspectivă asupra vieții. În relație, cuplurile s-ar putea să treacă printr-un mic conflict cauzat de diferențele de mentalitate între parteneri. Calmul și compromisul rămân cei mai buni aliați.

PEȘTI

În această săptămână, descoperi în ce persoane din viața ta poți avea cu adevărat încredere și cine anume are mai multe fețe când vine vorba de relația cu tine. Descoperirea va fi șocantă și este important să-ți aloci un timp îndelungat pentru recuperare emoțională și procesarea corectă a evenimentelor. Nu îți dezgoli sufletul în fața oricui. Dacă ești singură, nu îi oferi inima ta unui bărbat care declară că are cele mai bune intenții în ceea ce privește iubirea ta, dar care încă ascunde anumite secrete față de tine. În relație, partenerul se va dovedi o piatră de temelie pentru tine și un adevărat suport în urma unei trădări venite din cercul de prieteni!



Citeste si

Horoscop 09 iulie 2024 09 iul. 2024, 04:00
Horoscop 08 iulie 2024 08 iul. 2024, 04:00
Horoscop 07 iulie 2024 07 iul. 2024, 04:00