De ce și-a amânat Maria Constantin luna de miere. Are sau nu emoții înainte de nuntă

05 iun. 2023, 10:05
Sursa foto: Instagram Maria Constantin
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Maria Constantin și-a amânat luna de miere, iar la scurt timp după ce a făcut aceasă dezvăluire a povestit și de ce ea alături de partenerul ei de viață au fost nevoiți să ia o asemenea decizie. Iată ce a declarat cântăreața!

Maria Constantin, motivul pentru care și-a amânat luna de miere

Maria Constantin trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Robert Stoica. Aceștia au o relație care durează de mai bine de trei ani de zile, iar în tot acest timp, aceștia și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt, iar acum sunt pregătiți pentru a duce relația la un alt nivel. Astfel, de câteva săptămâni bune, îndrăgostiții au început să își planifice nunta, care va avea loc în doar două luni.

Fanii ei credeau că după eveniment, Maria Constantin și Robert Stoica vor pleca în luna de miere, dar acest lucru nu se va întâmpla, iar ea a spus de ce vor amâna plecarea lor până undeva pe la începutului anului viitor. Ei bine, perioada următoare va fi una foarte aglomerată pentru artista care are mai multe cântări prin țară, la nunți, ceea ce înseamnă că nu poate pleca prea departe și nici pentru prea mult timp și tocmai de aceea vrea să se bucure din plin de luna de miere. Astfel, vor pleca în luna de miere, în Zanzibar, la momentul potrivit și sigur își vor ține fanii la curent cu locurile pe care le vor vizita și lucrurile pe care le vor face.

„Da, avem niște spectacole, niște nunți la care trebuie să participăm, să cânt. Da, luna de miere va fi în perioada în care noi, artiștii, suntem puțini mai liberi, suntem mai relaxați, adică ianuarie- februarie. Deci, probabil va fi undeva la cald, cu siguranță. Chiar mă întreba cineva că unde nu m-aș duce, i-am spus că în orice destinație unde este frig, nu acolo nu. Poate să fie, nu știu cel mai frumos de pe pământul ăsta, nu-mi place frigul.
Îmi place căldura, soarele, să stau la soare așa ca salamandra. Eu visez la Zanzibar. Acolo vreau să ajungem și să stăm mult mai mult. Data trecută am stat două săptămâni, îmi doresc să mergem și să stăm chiar o lună de zile”, a declarat Maria Constantin, pentru o emisiune TV, conform wowbiz.ro.

Întrebată dacă are emoții înainte de una dintre cele mai importante zile din viața sa, Maria Constantin a zis că nu este cazul de emoții în cazul lor, deoarece au o relație de lungă durată, se înțeleg foarte bine, iar nunta nu este un motiv de stres pentru ei, ci mai degrabă o ocazie de a marca iubirea lor și nimic mai mult. De asemenea, vrea ca petrecerea să nu fie un stres nici pentru invitați, tocmai de aceea și-a și dorit un garden party, pentru ca lumea să nu meargă îmbrăcată în sacou, ci doar să se simtă bine.

„Trebuie să facem puțin exercițiu până la nuntă ca să fim pregătiți, știi adică să ducem mult că probabil. Nu, nu cred că e cazul de emoții aici la noi, în relația noastră pentru că deja nu mai avem emoții. Este o relație de trei ani și jumătate în care ne înțelegem foarte bine și cumva vrem să marcăm acest eveniment frumos. Aș putea spune o petrecere, de fapt, nu o considerăm ca pe o nuntă. Nu o luăm și o tratăm ca pe o nuntă.
Tocmai de aceea am și acceptat și a fost propunerea din partea mea ca toată lumea să fie îmbrăcată în alb, la fel ca mine, la fel ca și viitorul meu soț, adică toată lumea în alb pentru că ne dorim un party.(...) O dată în viață vrem să ne distrăm. Este evenimentul prin care să marcăm relația noastră cu bucurie și să avem o super petrecere. Tocmai de aceea m-am gândit să fie gen garden party ca să nu vină nimeni în sacou și toată lumea să stea încorsetată”, a mai povestit cântăreața.


Citeste si