Cutremurele din Turcia au scumpit legumele. Când vor scădea prețurile acestora
Este criză de legume în mai multe țări europene. Acolo unde sunt, prețurile au explodat. În piețele din România, găsim de toate, dar marfa este din import și la preț dublu comparativ cu anii trecuți. Cutremurele din Turcia le-au scumpit.
Produsele alimentare, mai scumpe din cauza cutremurelor din Turcia. Când ar putea să scadă prețul legumelor în România
De exemplu, salata e 5 lei, ceapa verde costă 3 lei și ridichiile 3 lei. Majoritatea sunt de import. Salata, de pildă, este din Italia.
Piețele sunt pline de produse din import, iar clienții sunt tot mai puțini. În urmă cu doi ani, o legătură de pătrunjel, una de mărar, o ceapă verde și o salată puteau fi cumpărate cu aproape 7 lei. Astăzi, pe aceleași produse dăm aproximativ 12 lei. Cel mai mult s-a scumpit salata, care și-a dublat prețul.
Prețurile duble sunt efectul secetei și al frigului din alte țări, al războiului din Ucraina și al cutremurelor din Turcia, au transmis specialiștii. În această perioadă, noi importăm din Turcia roșii, castraveți și ardei.
Citește și:
> Inflația a ajuns la 14.5%. Ce produse s-au scumpit cel mai mult
> Inflația a crescut din nou. Ce s-a scumpit cel mai mult
> Cutremur devastator în Maroc. Turiștii români din Marrakech au fost martori ai dezastrului
„Foarte multe state producătoare de legume şi fructe au creat o protecţie asupra propriei populaţii. Şi evident a scăzut oferta pentru export. Dacă ne gândim la Turcia spre exemplu, cutremurul a devastat nu doar pe partea de populaţie, ci şi pe parte de aprovizionare şi de activitate economică. Toate lucrurile aceastea conduc la creşteri de preţuri”, a explicat Dragoş Frumosu, expert industrie alimentară.
Când scade prețul legumelor
Prețul dictează depozitele care importă. Pentru moment, fiind multe produse de import, peste tot vom găsi legume scumpe. Prețurile vor scădea peste două luni, când tarabele se vor umple de legume românești.
„Chiar dacă vom avea două, trei săptămâni cu preţuri ridicate, ulterior, din luna mai, piaţa va fi mai plină de legume româneşti şi atunci preţurile se vor regla şi vor fi în scădere până în luna septembrie inclusiv”, a menționat Dragoș Frumosu, expert industrie alimentară.
Ministrul Agriculturii spune că nu există o criză a cepei și că prețurile nu sunt justificate
Criză nu e, ca în cazul britanicilor, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea. Oficialul, aflat luni în vizită la Iași și Botoșani, a declarat că prețurile afișate sunt o „atitudine temporară”.
Citește și:
> Dana Budeanu, reclamată la CNCD de către o familie de români din Suedia
> MAE a anunțat unde pot suna românii afectați de cutremurele din Turcia
> Alte două cutremure au avut loc luni seara în Turcia. Ce magnitudine au înregistrat acestea
„Nu e vorba de o criză aici, e o reflexie nepotrivit pe piață, eu am fost azi-dimineață în piață. Ceapă dar verde am luat de data aceasta, am luat și ceapă uscată de la Botoșani și le-am spus producătorilor acolo că nu e în regulă să fie cu 7 lei kilogramul de ceapă acum aflând că este un preț mare pe piața internațională.
M-am uitat așa la fermieri, eu înțeleg că ei trebuie să câștige, dar trebuie să ne gândim și la buzunarul celor care cumpără, într-un cuvânt nu este vorba de criză, este vorba de o atitudine zic eu temporară”, a spus ministrul Agriculturii.
Petre Daea nu crede că vor urma alte valuri de scumpiri și vede motive serioase ca prețurile să nu mai crească. „Piața s-a liniștit iar prețurile la imputuri au scăzut. Ați văzut și la îngrășăminte și la energie Guvernul a luat măsuri importante pentru prețul la energie, la gaze și sunt motive serioase ca prețurile să nu crească ba, dimpotrivă, să scadă”, a completat oficialul.
Citește și:
> Val de cutremure în Turcia, noaptea trecută. Ce magnitudini au înregistrat seismele
> Cutremur devastator în Turcia. Cel puțin 23 de persoane au fost rănite
Cele mai recente date de la Institutul de Statistici au arătat că, la începutul anului, românii plăteau cu aproape 23% mai mult pentru legume și conserve de legume, față de începutul anului 2022.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, estimează că scumpirile se vor domoli spre finalul anului curent. El crede că abia atunci va ajunge inflația cu o singură cifră, de la 15% cât era în ianuarie.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.