Cum va fi vremea de Paște în România. În unele regiuni va ploua non-stop

11 apr. 2023, 09:15
Foto: LCV/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au anunțat cum va fi vremea de Paște, în fiecare regiune din țară. De iarnă pare că am scăpat în zonele joase, iar vremea va avea tendință de încălzire, însă ploile nu se vor părăsi prea curând. 

Prognoza meteo ANM: cum va fi vremea de Paște

La munte, în următoarele două zile, se întorc ploile, dar temperaturile rămân ridicate peste 5 grade Celsius. De joi până sâmbătă, inclusiv, soarele își va face simțită prezența, iar duminică și luni se întorc ploile la munte. În rest, în noaptea de Înviere, vremea va fi liniștită, cu 11 grade Celsius. În duminica Paștelui vor fi ploi scurte, iar temperaturile nu vor urca mai mult de 12 grade Celsius. 

Cod galben de ploi până miercuri

În această săptămână, furtunile de pe Marea Mediterană se vor succeda destul de rapid și vor aduce frecvent ploi de vară și în România, dar și temperaturi plăcute. Pe alocuri, îndeosebi în sud-est, ploile pot aduce într-o zi, două, cantități de apă cât pentru întreaga lună aprilie, ceea ce va crește riscul de inundații. De asemenea, va fi cod galben de inundații până miercuri pe râurile din Botoșani, Iași, Constanța și Tulcea. 

Cum va fi vremea de Paște în fiecare regiune

Vremea de Paște în Banat

În următoarele două săptămâni, temperatura aerului va avea în general tendința de creștere ușoară. Mediile regionale ale temperaturilor maxime vor oscila între 15 și 21 de grade, cu cele mai ridicate valori în data de 13 aprilie și cele mai scăzute în 14 aprilie, dar și în creștere de la 16 la 20 de grade după data de 15 aprilie.

Temperaturile nocturne vor avea medii cuprinse între 3 și 8 grade, cu variațiile semnificative la mijlocul primei săptămâni. După data de 15 aprilie, mediile minimelor termice vor oscila ușor în jurul a 6 grade. 

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în zilele de 14, 15, 17 și 18 aprilie, când vor fi posibile și manifestări specifice instabilității atmosferice și cantități de apă mai importante.

Vremea de Paște în Crișana

Pe tot parcursul intervalului, temperatura aerului va avea în general tendința de creștere mai ales la valorile diurne. Mediile regionale maximelor termice vor oscila între 14 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori în data de 13 aprilie și cele mai scăzute la începutul intervalului și în ziua de 14 aprilie și în creștere de la 16 la 19 de grade după data de 15 aprilie.

Temperaturile nocturne vor avea medii cuprinse între 2 și 7 grade, cu variații semnificative la mijlocul primei săptămâni. După data de 15 aprilie, mediile minimelor termice vor oscila ușor în jurul a 5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 14...18 aprilie, semnificativ în zilele de 14 și 15 aprilie când vor fi posibile și manifestări specifice instabilității atmosferice și cantități de apă mai importante.

Vremea de Paște în Transilvania

Valorile termice diurne vor avea variații pe tot parcursul intervalului. La mijlocul primei săptămâni, mediile maximelor vor fi în creștere de la 13 la 17 grade, iar până la sfârșitul intervalului vor oscila între 14 și 17 grade.

Mediile regionale ale temperaturilor nocturne vor avea tendința de creștere ușoară de la 1...2 grade la începutul primei săptămâni, până spre 4...5 grade în a doua jumătate a intervalului. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată după data de 15 aprilie, semnificativ la începutul acestui interval, când vor fi posibile și cantități de apă mai importante.

Vremea de Paște în Maramureș

În prima săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea variații de la o zi la alta, cu medii regionale ale maximelor între 13 și 16 grade. În a doua jumătate a intervalului, mediile temperaturilor maxime vor avea tendința de creștere ușoară de la 15...16 grade spre 18 grade.

Temperaturile nocturne vor avea medii cuprinse între 1 și 5 grade, cu variații semnificative la mijlocul primei săptămâni. După data de 14 aprilie, mediile minimelor termice vor oscila ușor în jurul a 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 14...18 aprilie, semnificativ în data 15 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă mai importante.

Vremea de Paște în Moldova

În prima săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea variații, mediile regionale ale maximelor se vor situa între 13 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori în data de 14 aprilie. În a doua jumătate a intervalului, mediile temperaturilor maxime vor avea tendința de creștere ușoară de la 14 grade spre 17...18 grade.

Temperaturile nocturne vor avea medii cuprinse între 2 și 7 grade, creșterea semnificativă urmând a fi pe parcursul primei săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată după data de 15 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă mai importante.

Vremea de Paște în Dobrogea

În prima jumătate a intervalului, valorile termice diurne vor avea variații, mediile regionale ale maximelor se vor situa între 12 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în data de 14 aprilie. În a doua săptămână, mediile temperaturilor maxime vor avea tendința de creștere ușoară de la 14 grade spre 16...17 grade.

Temperaturile minime vor avea medii cuprinse între 5 și 8 grade, creșterea semnificativă urmând a fi pe parcursul primei săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în zilele de 11 și 12 aprilie și în intervalul 17-21 aprilie, când vor fi cantități de apă mai însemnate.

Vremea de Paște în Muntenia

În prima jumătate a intervalului, valorile termice diurne vor avea variații, mediile regionale ale maximelor se vor situa între 16 și 21 de grade, cu cele mai ridicate valori în data de 14 aprilie. În a doua săptămână din interval, mediile temperaturilor maxime vor avea tendința de creștere de la 16 grade spre 18...19 grade. Minimele termice vor avea medii cuprinse între 4 și 7 grade, cu cele mai scăzute valori în primele zile ale intervalului. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în jurul datei de 15 aprilie, când vor fi posibile manifestări specifice instabilității atmosferice și cantități de apă mai însemnate, dar și după data de 17 aprilie.

Vremea de Paște în Oltenia

În prima jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea variații, mediile regionale ale maximelor se vor situa între 16 și 19 grade și ale minimelor între 3 și 6 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 13 aprilie. În a doua săptămână din interval, mediile temperaturilor maxime vor avea tendința de creștere de la 16 grade spre 18...19 grade, iar ale celor minime vor oscila ușor în jurul a 6 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în jurul datei de 15 aprilie, când vor fi posibile manifestări specifice instabilității atmosferice și cantități de apă mai însemnate, dar și după data de 17 aprilie.



Citeste si