Cum se înțelege Oana Radu cu fostul ei soț după divorț: „Cătălin mi-a trimis un mesaj, mi-a spus...”
Cum se înțelege Oana Radu cu fostul ei soț, după ce au luat decizia de a divorța. Deși rănile lor nu s-au vindecat, artista a dat câteva detalii în acest sens. Iată ce a povestit!
Oana Radu, despre relația cu fostul ei soț
Oana Radu și Cătălin Dobrescu au avut parte de o iubire frumoasă care, din nefericire, s-a consumat mult prea repede. Vedeta a dat semne că s-ar fi despărțit în urmă cu mai multă vreme și chiar lansase și o piesă la momentul respectiv care a venit drept o confirmare a faptului că au luat pe drumuri diferite. Astfel, deși ei nu au dat prea multe detalii la început despre separare, a fost clar pentru toată lumea că au divorțat.
Artistei i-a fost extrem de greu să discute pe marginea subiectului, fără a plânge, dar invitată fiind în cadrul unui podcast, și-a pus sufletul pe tavă și a zis că în cazul lor nu există un motiv clar al despărțirii. Petreceau extrem de mult timp împreună și era foarte asemănători din multe puncte de vedere, iar toate aceste lucruri au dăunat relației lor.
Citește și:
> Oana Radu, despre împăcarea dintre ea și Cătălin Dobrescu
> Radu Siffredi, surprins când înjura unul dintre copiii Oanei Matache
> Oana Roman, despre relația cu Marius Elisei. Cum se înțelege cu tatăl copilului ei
Foarte multă lume a fost curioasă să afle care este relația lor, după ce s-au despărțit, iar Oana Radu a dat câteva detalii în acest sens. Aceștia se înțeleg bine, dar ea evită să îl vadă prea des, deoarece este de părere că mai au nevoie de o perioadă ca rănile să se vindece.
Cătălin Dobrescu nu a uitat de ziua de naștere a fostei sale soții, dar cu toate acestea, ea nu l-a invitat la petrecere pe motiv că trebuie să se liniștească amândoi și să se vindece. La final, a explicat că nu există altcineva în viața și crede cu tărie că este mult prea devreme pentru a-și reface viața.
„Da, Cătălin mi-a trimis un mesaj, mi-a spus La mulți ani, mi-a făcut câteva urări. Sentimentele sunt reciproce pentru că și eu îi doresc ce e mai bun.Nu l-am invitat în seara asta. Momentan cred că trebuie să ne vindecăm amândoi, să ne liniștim și după treaba asta o să reușim, cu siguranță, să fim în relații mai bune. Momentan cred că trebuie să se vindece un pic lucrurile și după ce o să ne relaxăm cu siguranță o să ne putem baza unul pe altul, cel puțin din partea mea. Momentan e prea proaspătă situația. Pretendenți nu există și cred că e devreme să vorbim despre asta”, a declarat Oana Radu la TV, conform wowbiz.ro.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.