Cum a început povestea de dragoste dintre Cătălin Bordea și Livia: „E foarte ruşinos!”

28 mar. 2023, 09:30
Sursa foto: Instagram Catalin Bordea
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Povestea de dragoste pe care au Livia și Cătălin Bordea este una la care persoanele de vârsta lor nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Aceasta a început în urmă cu mai mulți ani și a rezistat în timp, sentimentele lor fiind la fel de puternice precum erau și la început.

Cătăln Bordea, despre începuturile relației cu Livia

Cătălin Bordea și frumoasa lui parteneră de viață, Livia, s-au cunoscut undeva prin anul 2015, iar câțiva ani mai târziu, mai exact în 2019, cei doi au decis să își unească destinele, iar de atunci, sunt de nedespărțit. Perioada în care el a fost plecat în America Express a fost una foarte dificilă pentru ambii, deoarece zece săptămâni nu s-au văzut, nu au vorbit și nu au știut unul de celălalt prea multe. Deși le-a fost greu, au reușit să treacă și peste asta, iar dorul a meritat în momentul în care comediantul alături de bunul lui prieten, Nelu Cortea, au ridicat trofeul deasupra capului.

Viața lui Cătălin Bordea, înainte de a cunoaște pe Livia, nu a fost deloc una simplă, pentru că a fost abanadonat de tatăl lui la doar doi ani, motiv pentru care mama lui a fost nevoită să se ocupe de creșterea sa. Nu avea bani pentru asta, așa că a decis să plece în afara țării, pentru a câștiga banii necesari, comediantul rămânând atunci în grija bunicii, care a avut grijă să nu ducă lipsă de nimic și care s-a comportat ca și cum ar fi mama lui.

La un moment dat, întrebat fiind cum a început povestea de iubire dintre el și Livia, câștigătorul emisiunii și-a amintit faptul că prima dată s-a îndrăgostit de zâmbetul ei, care îi dădea energie ori de câte ori îl vedea. Era suficient pentru el să privească o imagine și brusc ziua lui devenea mai bună.

„Când m-am îndrăgostit de ea, m-am îndrăgostit de zâmbetul ei. Îţi umple ziua, îţi da energie când începe să zâmbească. Mă energiza pe vremea când eram cu altcineva. E foarte ruşinos! Mă energiza uitându-mă la pozele ei”, a povestit Cătălin Bordea, la Antena Stars, în urmă cu ceva vreme.
View this post on Instagram
A post shared by Bordea (@bordeacatalin)


„Nu cred pentru că nu suntem genul de părinte, nu știu cum să zic. Nu, nu ai cum să te pregătești, înțeleg toate teoriile astea, dar noi doi nu suntem genul care să facem asta. Deja vine 40, deja se duce 45, deja nu știu ce. Ne gândeam la un moment dat ca mai încolo să înfiem un copil”,



Citeste si