Ciucă, despre candidatura sa la alegerile prezidenţiale: „Asum responsabilitatea la tot ceea ce înseamnă alegeri”
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că își asumă responsabilitatea la tot ceea ce înseamnă alegeri în 2024, în momentul în care a fost întrebat dacă va candida la prezidențiale.
Va candida sau nu Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă are de gând să candideze la funcția de președinte al României, din partea PNL. Acesta nu a venit cu un răspuns ferm cu privire la acest subiect.
"Asum responsabilitatea la tot ceea ce înseamnă alegeri în 2024", a răspund Ciucă.
Oficialul a menționat că își asumă să conducă partidul din care face parte în campaniile din 2024.
"La discuțiile interne am asumat că voi conduce PNL împreună cu toți membrii BPN, cu președinții de filiale, cu tot activul de partid, cu tot activul de partid în tot ceea ce înseamnă campanii din 2024. Întrebarea a venit de la un coleg - dacă îmi asum tot ceea ce înseamnă linia electorală din 2024.
A fost cât se poate de evident și este cât se poate de natural în calitate de președinte al partidului - nu poți să-i îndemni să facem ceva dacă nu asum responsabilitatea la tot ceea ce înseamnă alegeri în 2024", a spus liderul PNL Nicolae Ciucă.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.