Cine este Sonia Simionov de la America Express. Este prezentatoare TV și campioană națională la biliard
Printre curajoșii care au acceptat să plece în aventura vieții lor, pe nume America Express, show difuzat pe Antena 1, se numără și jurnalista Sonia Simionov, care va face echipă cu știrista Iuliana Pepepe. Cine este aceasta și cum și-a început cariera?
Cine este Sonia Simionov, concurentă la America Express
Sonia Simionov, în vărstă de 36 de ani, s-a născut la Medgedia, România. În vremea liceului, la Constanța, a fost căpitan al echipei de baschet. Ea a absolvit Liceul George Călinescu din Constanța.
Ulterior, a absolvit Facultatea de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrație (SNSPA) București, apoi a urmat masterul în Comunicare, tot în cadrul SNSPA București. Pentru că a vrut mai mult, s-a înscris și la Școala de Televiziune Tudor Vornicu.
Până să ajungă reporter al secțiunii Eveniment pentru Antena 1 și Antena 3, Sonia Simionov a lucrat la postul TV Constanța, unde a fost reporter al emisiunii dedicată vieții de noapte, City Night, care era transmisă la Prima TV.
Jurnalista este pasionată de scufundări, rafting, înot, tenis, baschet, ATV-uri și biliard, sport la care este și campioană. Iar lista realizărilor sale nu se sfârșește aici.
Citește și:
> Când începe America Express: emisiunea, difuzată mai devreme decât ai fi crezut
A câștigat și Cupa Presei la Tir, disciplina Pistol-mitralieră, a făcut salturi cu parașuta și are diploma de amator în scufundări la adâncimi de maximum 20 de metri.
„Când făceam înot de performanță, mă antrenam șase-șapte ore pe zi. Eram un copil. Dar iubeam apa. După câțiva ani, m-am accidentat și nu am mai putut continua. Am început să joc tenis și m-am accidentat si mai tare. Am început să fac fitness, spinning, mai exact și, după trei ani, am descoperit că mă doare foarte tare spatele. Atunci am înțeles că sportul renunță la mine. Eu aș fi continuat. Așa că am ales ceva ce mă solicită, fizic, mai puțin: biliardul”, a povestit jurnalista pentru radademedia.ro.
A muncit din greu pentru a-și face un renume de jurnalist serios și obiectiv. În plus, în cadrul Galei Filmului Polițist Românesc, Sonia Simionov a primit, alături de Carmina Othan, premiul pentru realizarea celui mai realist material despre antrenamentele mascaților.
Citește și:
> Cutremur de 6,6 pe scara Richter în Columbia. Irina Fodor, prinsă în mijlocul acestuia
> Aris și Alexia Eram au câștigat imunitatea mică. Care a fost reacția rivalelor
În prezent, este realizatoarea emisiunii „Am ceva să-ți spun”, show care va avea avea premiera, în această toamnă, la Antena 1.
„Îmi plac lucrurile precise. Îmi plac logica și lucrurile pentru care trebuie să depui efort mental. Biliardul le are pe toate. În câțiva ani de joc și antrenament, am devenit vice-campioană națională. Iar anul trecut, în 2014, am reușit să câștig locul I și am devenit campioană națională la biliard”, a declarat aceasta pentru sursa menționată.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.