Când și unde va fi înmormântată Rona Hartner: „Să se odihnească alături de strămoșii noștri”
Roan Hartner va fi înmormântată zilele acestea, iar un mesaj în care este comunicată data și locul în care își va găsi odihna veșnică a fost postat pe pagina sa oficială de Facebook.
Când și unde va fi înmormântată Rona Hartner
Rona Hartner s-a stins din viață, în ziua de 23 noiembrie, după ce a luptat o lungă perioadă de timp împotriva cancerului la creier și la plămâni. Ajunsă la vârsta de 50 de ani, trupul ei a cedat, iar cea care a dat trista veste a morții a fost chiar sora sa, care încă nu își revine din șoc și căreia nu îi vine să creadă că artista a murit, când mai avea atât de multe lucruri frumoase de făcut și de trăit.
Nu doar familia vedetei a fost în stare de joc. Cei care au cunoscut-o, care i-au ascultat muzica și chiar și prietenii săi au fost șocați la rândul lor, când au aflat vestea tragică, iar acum toată lumea se pregătește pentru a o conduce pe regretata artistă pe ultimul drum.
Zeci de oameni și-au exprimar regretul în ceea ce privește moartea sa și vor să o conducă pe ultimul drum, tocmai de aceea familia artistei a postat un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook, unde a transmis că înmormântarea va avea loc vineri, iar până atunci cei care vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela din cimitirul Bellu catolic din București de miercuri pânâ vineri, pentru că d-abia luni trupul neînsuflețit al acesteia va ajunge în țară.
Citește și:
> Ce le-a cerut Rona Hartner apropiaților înainte să moară
> Trupul neînsuflețit al Ronei Hartner va ajunge miercuri în țară
„Rona va pleca luni din Toulon către țara ei iubită, va fi la capela din cimitirul Bellu catolic din București de miercuri până vineri la 12, când o să o conducem pe ultimul drum să se odihnească alături de strămoșii noștri”, este mesajul transmis pe pagina sa de Facebook.
Este un moment dificil pentru cei din familia ei, dar mai ales pentru sora ei care a transmis la rândul ei un mesaj dureros pe rețelele sociale, în semn de apreciere pentru Rona Hartner.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.