Bogdan de la Ploiești, primele declarații după ce Ema Karter a zis că i-a făcut avansuri: „Văd că a devenit virală postarea ta, iar oamenii...”
Bogdan de la Ploiești i-a dat replica Emei Karter, după ce a zis în mediul online că artistul i-ar fi făcut avansuri. Care a fost replica iubitului Cristinei Pucean!
Bogdan de la Ploiești, despre acuzațiile aduse de Ema Karter
Recent, Ema Karter a aruncat bomba în mediul online, spunând că unul dintre bărbații din România care i-a făcut avansuri este Bogdan de la Ploiești. Blondina a precizat că manelistul a sunat-o pentru a-i propune să apară într-unul dintre videoclipurile sale, moment în care ea nu a făcut altceva decât să ceară mai multe detalii, pentru a fi sigură dacă merită sau nu. Atunci, artistul i-ar fi cerut acesteia să se vadă față în față, pentru a discuta despre colaborarea respectivă, ceea ce ea a interpretat greșit și a considerat că nu a dat dovadă de profesionalism.
Filmarea respectivă a devenit imediat virală în mediul online, iar multă lume și-a dat cu părerea despre gestul lui Bogdan de la Ploiești. Văzând toate acestea, el a decis să îi dea replica pe TikTok, pentru că se simțea dator față de oamenii care îi urmăresc și care îl apreciază.
Citește și:
> Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean s-au despărțit, după nouă luni de relație
> Bogdan de la Ploiești, acuzat că i-ar fi făcut avansuri Emei Karter
> Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, un an de relație
„În luna august mi-a scris Bogdan de la Ploiești. M-a întrebat dacă sunt plecată în America, se pare că era la curent cu activitatea mea. I-am răspuns, mi-a spus că sunt: mare haz. Mi-a spus că are o idee de videoclip foarte tare, m-a întrebat dacă sunt interesată. I-am spus ca sunt și l-am rugat să îmi dea mai multe detalii. Mi-a spus că ar fi mai bine să ne vedem pentru a îmi explica.
Eu fiind foarte directă, i-am spus că nu văd sensul acestei întâlniri, îmi poate explica prin mesaj care este ideea videoclipului. Nu mi s-a părut profi partea acesta cu: Să ne vedem să îți explic. Poate am interpretat eu greșit, dar așa am simți-o. Eu sunt o persoană sociabilă, dacă îmi scrie cineva să mă întrebe de apariții în clipuri de muzică, vloguri, podcasturi, răspund și spun dacă vreau sau nu să particip, evident dacă sunt abordată profi. Îmi plac melodiile lui Bogdan, dar ca bărbat nu îmi place, nu este genul meu. În plus, are o iubită superbă! Îmi place super mult de Cristina! Sunt puțin revoltată pe bărbații aceștia. Dacă ai femeie frumoasă acasă, ce cauți în alte părți? Ce nu le ajunge? Nu înțeleg! Mi s-a părut un avans când a spus să ne vedem să îmi explice. Asta se poate face prin telefon super simplu”, a declarat Ema Karter, conform wowbiz.ro.
Cântărețul a recunoscut că a contactat-o, deoarece își dorea ca ea sa apară în videoclipul piesei „Roma” și și-a dorit să se întâlnească personal cu blondina, pentru că așa procedează cu toate fetele, scopul fiind acela de a vedea cum arată în realitate. În plus, este foarte important pentru el ca persoanele contactate să se potrivească în totalitate cu proiectele sale, iar ulterior cele selectate semnează și un contract.
Citește și:
> Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești s-au împăcat: „Dumnezeu ne vrea împreună!”
> Theo Rose, detalii din spatele camerelor de filmat
> Câți bani a scos din buzunar BRomania pentru petrecerea de ziua lui
Mai apoi, a dat de înțeles că Ema Karter nu a fost selectată, dar o apreciază și doar a dorit să dea explicații pentru fanii care își doreau să audă și partea sa de poveste.
„Văd că a devenit virală postarea ta, iar oamenii mei merită și ei un răspuns. Într-adevăr, te-am contactat pentru videoclipul la piesa mea „Roma”. Noi ne vedem înainte cu toate fetele, chiar și acolo au fost 10-15 fete, pentru că ne dorim să știm foarte mult cum arată în realitate, să se potrivească cu proiectul nostru, iar ulterior se semnează și niște contracte.
Tu, dacă erai acceptată, veneai și te vedeai cu Boier Bibescu. E căsătorit, nici nu prea urmărește filme, nici nu te cunoaște prea bine, dar eu te cunosc și te apreciez foarte mult, să fii sănătoasă.”, a transmis Bogdan de la Ploiesti, pe TikTok.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.