Avocatul patronilor staţiei GPL își apără clienții: „Se putea întâmpla la oricare stație”. Doldurea și Stângă, audiați o oră de procurori

06 sept. 2023, 11:15
Foto: Capturi video
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Avocatul celor doi patroni ai stației GPL din Crevedia distrusă în urma unor explozii susține că afacerea acestora a fost concepută astfel încât „să nu își asume nici măcar riscul unei scântei”, dar un eveniment „se poate întâmpla la oricare dintre stațiile GPL”. Între timp, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost audiați timp de o oră de procurori. 

Explozie în Crevedia. Avocatul patronilor stației GPL își apără clienții

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii săptămâna trecută, au fost aduşi miercuri dimineaţa pentru audieri la Parchetul General. După aproape o oră, ei au fost scoși din sediul Parchetului și duși în arestul Poliției.

Procurorii urmează să formuleze în instanță propunerea de arestare preventivă. La ieșirea de la audieri, avocatul lor a spus că afacerea derulată de firma Flagas SRL a fost concepută „astfel încât să nu își asume nici măcar riscul unei scântei”, însă „incendii se pot produce la oricare stație GPL din țară”.

„Probabil că fiecare dintre noi, în ce facem, purtăm şi un risc. Într-o astfel de afacere, cu materii atât de periculoase, este riscul inclusiv unei scântei, care poate duce la o catastrofă. Întreaga această afacere a fost concepută astfel încât să nu îşi asume nici măcar riscul unei scântei, pentru că, dacă ai gândi contrar, înseamnă că prevesteşti dezastrul. (...)
În legătură cu orice fel de răspundere, am găsit că este cuviincios şi normal în primul rând să le asigurăm oamenilor care sunt în suferinţă revenirea în confortul lor normal, al familiilor. Compensaţii se doresc a fi acordate tuturor. (...) Nu poţi să gândeşti o astfel de afacere decât luând în calcul tot şi securizându-te pe cât se poate în raport cu orice risc, aşa a fost gândită afacerea.
Trebuie să vedem ce s-a întâmplat, nu ştim. Se poate întâmpla la oricare dintre staţii, acesta este totuşi un serviciu de interes public, toţi avem nevoie să alimentăm”, a explicat avocatul.

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, acţionari şi administratori ai firmei Flagas SRL, au fost reţinuţi marţi seara de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. De asemenea, şi firma respectivă a fost inculpată.

„În perioada 30 septembrie 2020 - 26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpaţi menţionaţi anterior, societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL (Ordinul MAI cu nr. 166 din 27 iulie 2010 şi Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea 'Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule', indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa.
Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18,40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanşator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment şi vătămarea corporală a 54 de persoane, precum şi distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora, consecinţe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deşi trebuiau şi puteau să le prevadă”, susţine Parchetul.  


Citeste si