Astăzi începe Sistemul Garanţie-Returnare. Cum se pot recupera banii

30 nov. 2023, 11:17
Foto: Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Astăzi începe Sistemul Garație-Returnare, al doilea cel mai mare din Europa, prin care, la achiziția unei băuturi, românii vor primi o garanție de 0,50 lei pe care o vor putea recupera doar la predarea ambalajului în centrele speciale de colectare. Prin această metodă, România va colecta șapte miliarde de ambalaje anual, plasându-se astfel pe locul doi după Germania la colectarea de ambalaje, arată datele anunțate de Ministerul Mediului. Țara noastră va putea recicla în acest mod cu până la 80% mai mult. 

Sistemul Garanție-Returnare intră în vigoare de astăzi

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri că, începând de joi, ambalajele cu logo aferent sistemului garație-returnare vor fi purtătoare de garanție.

„Ori de câte ori vom cumpăra o apă minerală sau plată, o băutură răcoritoare, o bere sau o sticlă cu vin şi vom avea 7 miliarde astfel de recipiente puse pe piaţă în fiecare an sau mai multe, cetăţenii vor plăti o garanţie de 50 de bani pe care o vor recupera de îndată ce vor înapoia ambalajul gol, evident, fie la acelaşi magazin, fie la orice alt magazin din România, pentru că toate magazinele care pun pe piaţă astfel de băuturi vor fi totodată şi puncte de colectare”, a explicat Mircea Fechet, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Sistemul de aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic ori metal, cu volume între 0,1 litri și 3 litri inclusiv. Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. Practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără să fie necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă produsul respectiv nu a fost cumpărat din acea locație.

Ministrul Fechet a menționat că nu vom vedea imediat rafturile pline de ambalaje SGR, dar în prima lună - decembrie - se așteaptă să existe pe piață 2% din ambalaje. Până în data de 1 iulie, întregul raft al magazinului va fi exclusiv cu ambalaje SGR.

„Nu vom vedea de mâine rafturile pline de ambalaje SGR”, a spus ministrul Mediului, la Prima News, el subliniind că sticlele normale, fără această siglă, nu sunt introduse în program. 

Oficialul a afirmat că a auzit că sunt cetăţeni care strâng ambalaje, PET-uri, în balcon. „Aparatele sunt calibrate şi programate în aşa fel încât să verifice codul de bare unic şi să logo-ul sistemului de garanţie-returnare, pentru a se asigura că atunci când vor da garanţia cetăţeanului de 50 de bani, acea garanţei a fost plătită pentru PET-ul respectiv”, a explicat el. 

Ce țintă trebuie să atingă România până în 2026

Prin proiectul sistemului de Garanție-Returnare, România va putea recicla cu până la 80% mai mult și va deveni un model de economie circulară în Europa Centrală și de Est, conform unei analize realizate de Green Environment Support, companie de consultanță și audit de mediu de pe piața locală. 

Asfel, țara noastră va colecta șapte miliarde de ambalaje anual, plasându-se astfel pe locul 2 după Germania la colectarea de ambalaje, potrivit datelor anunțate de Ministerul Mediului. De asemenea, România va colecta și poate recicla de 3,5 ori mai multe ambalaje decât Slovacia, de pildă, țară care a colectat și reciclat aproape 2 milioane de ambalaje pe an. 

Conform obiectivelor UE, România trebuie să atingă până în 2026 ținta de colectare și returnare a ambalajelor SGR pentru producători de 85% pentru ambalaje de tip sticlă, 90% pentru cele din plastic și 90% pentru metal. 

Cât despre economia circulară, România este abia la începutul tranziției de la o economie liniară la una circulară. Acum, economia noastră este circulară în proporție de 1,3%. 



Citeste si