Anghel Damian, supus detectorului de minciuni. Vrea sau nu să facă nuntă cu Theo Rose: „Am vorbit despre asta”
Anghel Damian, regizorul serialului Clanul, dar și partenerul de viață al lui Theo Rose, a fost supus testului cu detectorul de minciuni, moment în care a primit și inevitabila întrebare legată de nunta cu frumoasa lui iubită. Vrea sau nu să se căsătorească!
Anghel Damian, despre nunta cu Theo Rose
Anghel Damian și Codin Maticiuc au fost invitații lui Selly, într-unul dintre vlogurile sale, unde au fost supuși detectorului de minciuni. Când a venit și rândul partenerului de viață al lui Theo Rose, prietenul și colegul lui a dorit să afle chiar de la el, dacă are de gând să se căsătorească, mai ales că acum ceva timp a dat de înțeles că nu vrea să facă acest pas, în ciuda faptului că va deveni tată.
Ei bine, în timpul vlogului respectiv, regizorul serialului de la Pro TV, a fost extrem de sincer și a zis clar că va face nuntă cu Theo Rose și că își dorește lucrul acesta. Întrebat fiind dacă înainte sau chiar în timpul botezului se va întâmpla lucrul acesta. el a zis că la cum își imaginează el situația, cel mai probabil, în cazul lor va fi ceva spontan. Crede că se vor trezi într-o zi să meargă, pur și simplu, la biserică să își unească destinele și că, de asemenea, va fi un eveniment discret, fără o prea mare agitație în jurul acestuia.
Citește și:
> Mihai Trăistariu, despre situația dintre Theo Rose și Irina Rimes
> Theo Rose și Anghel Damian se mută la casă nouă. Cine i-a dat de gol
> Theo Rose a postat ecografia fiului ei: „Ești frumos, băiatul meu” FOTO
Mai mult de atât, Anghel Damian a ținut să precizeze faptul că el și Theo Rose chiar au vorbit pe marginea acestui subiect și, cel mai probabil, evenimentul va avea loc curând, având în vedere că băiețelul lor va veni pe lume în luna iunie a acestui an, ceea ce înseamnă că le-a mai rămas puțin timp la dispoziție. Cel mai important pentru cei doi îndrăgostiți este, de fapt, faptul că relația lor merge de minune, că se înțeleg și că au planuri de viitor unul alături de celălalt. Faptul că vor deveni părinți îi face și mai fericiți, în timp ce fanii lui Theo Rose speră că viața de familie nu îi va afecta cariera și că va reveni pe scenă.
„ Vrei să te căsătorești cu Theo Rose?”, a venit întrebarea din partea lui Codin Maticiuc.
„ Da!”, a zis Anghel Damian, fără a se gândească prea mult.
„ Înainte, după sau în timpul botezului?”, a mai întrebat Maticiuc.
„Așa cum îmi imaginez eu și cum am vorbit noi despre situația asta cred că o să fie ceva, adică pur și simplu o să zicem ”hai” la biserică acum, mâine la cununia civilă și va fi o chestie total discretă, fără tam-tam. După nunta aia formală, paranghelia(...) Așa spun eu și așa cred că se va întâmpla, pentru că am apucat să vorbim despre asta”, a mai zis iubitul lui Theo Rose.
„Anul ăsta?”, a zis Codin.
„Eu așa îmi imaginez”, a răspuns, la final, Anghel Damian.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.