A murit tatăl Cristinei Pucean. Mesajul dureros transmis de dansatoare: „Te-ai luptat foarte mult”
Tatăl Cristinei Pucean a decedat. Partenera de viață a lui Bogdan de la Ploiești a făcut anunțul dureros pe rețelele sociale, unde a postat și o imagine cu părintele său.
Doliu în familia Cristinei Pucean
Cristina Pucean este genul acela de femeie care are mereu zâmbetul pe buze, indiferent de ceea ce s-ar întâmpla în viața sa. A fost mereu o familistă convinsă, iar iubirea pe care le-o poartă celor din familie nu se poate compara cu nimic altceva. Una dintre cele mai importante persoane din viața sa care a crescut-o și de la care a avut extrem de multe lucruri de învățat de-a lungul vieții sale a fost tatăl ei.
Mereu a avut un respect aparte pentru el, a vorbit frumos despre acesta și a dorit să îi fie alături în cele mai importante momente din viața sa. Bărbatul a fost prezent chiar și la ziua sa de naștere, în urmă cu două luni. Cu ocazia împlinirii vârstei de 27 de ani, aceasta a dat o petrecere de zile mari, unde toată lumea s-a distrat până în zorii zilei, fără să aibă idee de ceea ce avea să urmeze.
Citește și:
> A murit actorul Ryan O'Neal, protagonistul filmului "Love Story"
> Iuliana Tudor este în doliu. Mama sa a murit: „Un om care și-a trăit viața frumos”
> Soarta cântăreței Ioana Radu, a doua femeie motociclist din România. „A rămas fără picioare?”
În urmă cu câteva ore, mesajul transmis de iubita lui Bogdan de la Ploiești în mediul online a șocat pe toată lumea. Vedeta a transmis cu durere în suflet că după ce a dus o luptă grea pentru viața lui, tatăl său s-a stins din viață. A lăsat în urma sa o durere imensă, iar acum dansatoarea îl va conduce pe ultimul drum pe părintele ei pe care îl iubește enorm și pe care și-ar fi dorit să îl mai aibă alături de ei ani buni de acum înainte. Apropiații îi sunt alături în aceste momente dureroase pentru ea.
„Te iubim tatăl nostru drag și scump! Nu te vom uita niciodată! Te-ai luptat foarte mult sa rămâi lângă noi... Drum lin spre cer!”, a transmis dansatoarea, pe social media.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.