Virgil Popescu, audiat la DNA în dosarul Romarm
Potrivit surselor juridice, ministrul Energiei Virgil Popescu a fost audiat în calitate de martor în dosarul Romarm. La acel moment, Popescu ocupa funcția de ministru al Economiei și tot el l-ar fi pus pe Gabriel Țuțu în fruntea Romarm.
La sfârșitul lunii ianuarie, directorul Romarm, Gabriel Ţuţu, şi Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, au fost reținuți cu privire la achiziția măștilor de protecție neconforme pentru Ministerul Apărării. Un judecător de la Tribunalul București a refuzat cererea DNA pentru arestarea preventică pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă. Judecătorul a decis ca cei doi să fie plasați sub control judiciar, fiindu-le impuse mai multe interdicţii.
Tot în același dosar este cercetat și Victor Pițurcă, tatăl lui Alexandru Pițurcă, pentru cumpărare de influenţă. Potrivit procurorilor DNA, în documentul cu propunerea de arestare a directorului Romarm se explică cum statul român a oferit 2 milioane de dolari pentru echipamente de producere a măștilor, care s-au defectat după punerea în funcțiune, iar într-un final nu a fost vândută nicio mască.
Citește și:
Gabriel Țuțu a fost revocat din funcția de director general al Romarm. Cine va fi noul director
Ministerele din viitorul guvern Marcel Ciolacu. Cum vor fi împărțite acestea
Virgil Ianțu și Bănică Jr. au revenit la sentimente mai bune
Peste 2 milioane de doalri pentru utilaje din China
În ceea ce privește procesul de încheiere a contractului, Gabriel Țuțu ar fi luat decizii fără a se consulta cu altcineva, nu ar fi cerut specificații tehnice, având încredere în furnizor și ar fi modificat clauze contractuale în defavoarea statului român. Documentul care propune arestarea lui Gabriel Țuțu cuprinde povestea uneia dintre cele mai mari fraude comise în timpul pandemiei.
Gabriel Țuțu a ajuns la conducerea Romarm în decembrie 2019 și a fost cel care a coordonat afacerea prin care compania a ajuns să importeze din China utilaje cu care ar fi trebuit să se producă 8.000 de măști pe oră (fiecare utilaj).
Statul român a oferit aproape două milioane de dolari pentru o linie de producție care a ajuns să se defecteze în scurt timp. Totuși, măștile care au fost fabricate de utilajele procurate au rămas în depozite, fără ca Romarm să ajungă să le scoată la vânzare.
Citește și:
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea, patru ani de căsnicie
Secretele proiectului imobiliar al lui Virgil Chirică
Dani Oțil și Ștefan Bănică Jr., ironii în direct: „La vârsta ta mai asculți de-o păsărică?”
„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.