Social

Un nou-născut mort a fost găsit într-o pungă, într-un hotel din Capitală. Polițiștii au identificat-o pe mama bebelușului

schedule 21 aug. 2023, 12:43

Un nou-născut mort a fost găsit într-o pungă, într-un hotel din Capitală. Polițiștii au identificat-o pe mama bebelușului
Mircea Moira / Shutterstock

Un prunc mort a fost găsit într-o pungă, în camera unui hotel din Sectorul 5 al Capitalei. Cadavrul micuțului a fost găsit de angajata hotelului care se ocupa de curățenie.

Bebeluș mort, lăsat într-o pungă într-o cameră de hotel

Caz terifiant într-un hotel din Sectorul 5 al Capitalei. În ziua de duminică, 20 august, una dintre cameristele hotelului a găsit într-una dintre camerele în care făcea curățenie un prunc mort într-o pungă. Angajata a anunțat conducerea hotelului, respectiv, un alt angajat a sunat de urgență la 112 pentru a raporta cazul.

„La data de 20 august 2023, în jurul orei 07:20, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 17 a fost sesizată de către un angajat al unui hotel din Sectorul 5, cu privire la faptul că un alt angajat al hotelului, care se ocupă de curățenie, a găsit, într-o pungă, un făt decedat.”, a transmis poliția.

În urma apelului, la fața locului a fost trimis un echipaj al poliției din cadrul Secției 17, care au confirmat cele sesizate inițial. Specialiștii ajunși la fața locului au investigat probele și au depistat că punga cu bebelușul mort a fost abandonată de o tânără în vârstă de 22 de ani, care era cazată la hotelul respectiv.

Se pare că tânăra era cazată la hotel împreună cu concubinul său. Aceasta le-ar fi spus polițiștilor că nu își dorea să păstreze copilul. Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

În urma celor întâmplate, reprezentanții hotelului în care a avut loc tragedia au venit cu o reacție.

„Putem confirma că autoritățile au fost chemate la hotel ieri dimineață ca urmare a îngrijorării pentru bunăstarea unui oaspete. În conformitate cu politicile noastre de confidențialitate și de protecție a vieții private, nu putem face niciun comentariu”, au precizat reprezentanții hotelului Marriot.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---