O nouă modificare a Codului Rutier, care prevede că șoferii care refuză testarea cu etilotestul sau drugtestul vor rămâne fără permis până la primirea rezultatelor analizelor de sânge, a stârnit nemulțumirea conducătorilor auto din România. Modificarea legislativă a generat o petiție online, care a acumulat peste 50.000 de semnături, prin care se solicită anularea acestei schimbări.
Conform noilor reglementări, în cazul refuzului de a fi testat, permisul de conducere va fi reținut până când rezultatele analizelor de sânge vor fi disponibile, un proces care poate dura luni de zile. În trecut, șoferii care refuzau testarea erau duși la o unitate de medicină legală pentru recoltarea probelor, iar medicii decideau dacă sunt apți de a conduce.
Unii șoferi sunt nemulțumiți de această măsură, întrucât testele pot da rezultate fals pozitive, iar procedura de recuperare a permisului este considerată greoaie. Pe de altă parte, există și voci care susțin necesitatea acestor modificări, având în vedere numărul accidentelor cauzate de șoferii aflați sub influența alcoolului sau drogurilor.
Citește și:
Protestul șoferilor de TIR și tractoare care a blocat țara, inspirat din Germania
Plafonare degeaba: prețurile sunt duble la RCA. Care ar putea fi cauzele
Reprezentanții Direcției Rutiere din cadrul IGPR au menționat că s-a luat decizia ca analizele să se poată efectua și în laboratoarele de specialitate ale Poliției Române, precum și în orice unitate acreditată în acest sens, pentru a reduce timpul de așteptare pentru rezultatele probelor biologice.
Modificarea Codului Rutier va intra în vigoare după un termen de 4 luni de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial.