Meteo

Urmează zile de foc. Va fi cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi alte 6 judeţe

schedule 21 aug. 2023, 07:21

Urmează zile de foc. Va fi cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi alte 6 judeţe
Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Meteorologii avertizează că va fi o vară lungă și fierbinte. Dacă duminică a fost cod galben de caniculă în toată țara, luni, în sud și est, va fi cod portocaliu. Vor fi zile de foc, temperaturile apropiindu-se de 40 de grade Celsius în timpul zilei. Noaptea nu vor coborî sub 22 de grade Celsius. 

Cod portocaliu de caniculă în București și alte 6 județe

Suntem aproape de finalul verii, dar tot ca în cuptor stăm. Temperaturile au urcat cu multe peste cele normale pentru această perioadă.

Duminică, în miezul zilei, în Capitală, s-au înregistrat 38 de grade Celsius la umbră și 40 de grade Celsius la soare. Sunt valori cu 5 sau chiar 6 grade Celsius mai mari comparativ cu valorile normale pentru această perioadă. O oră mai târziu, temperatura resimțită a urcat la 41 de grade Celsius.

De altfel, temperaturi extreme sunt în tot teritoriul. Și se face și mai cald. Azi va fi cod portocaliu în șase județe din sud-est și în București. Restul țării rămâne sub cod galben.

Temperatura maximă va fi atinsă în Giurgiu, 39 de grade Celsius. 38 vor fi în București, Brăila, Galați și Călărași. Nici noaptea valorile nu vor scădea sub 22 de grade Celsius.

„Acest val de aer cald se va menţine pe aproape tot parcusul săptămânii care urmează in consecintă, disconfortul termic va fi ridicat în toate regiunile. Estimările meteo pentru următoarele 4 saptamani ies cu diferite variatii peste ceea ce ar fi normal la această dată”, a declarat Alina Şerban, meteorolog ANM. Cupola de foc formată va accentua disconfortul termic în majoritatea zonelor din țară.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 25 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

40 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9732 RON
-0.00240
USD
USD: 4.7413 RON
-0.00810
GBP
GBP: 5.9954 RON
0.03820
HUF
HUF: 1.2151 RON
-0.00040
BGN
BGN: 2.5427 RON
-0.00120
CHF
CHF: 5.3047 RON
0.03540
Convertor valutar

Rezultat: ---