Un nou scandal în platoul emisiunii „Bravo, ai stil!”
Noile concurente de la „Bravo, ai stil!” nu doar că au ridicat nivelul în ceea ce privește defilările și atitudinea, dar au venit și cu niște observații la adresa celorlalte colege, care nu le-au încântat neapărat și din cauza cărora au pornit niște discuții aprinse între acestea. Alexandra a fost cea care, încă de la intrarea sa în platou le-a declarat război fetelor, pentru că nu a intrat doar cu gândul de a fi o simplă concurentă, ci și cu acela de a fi marea câștigătoare al acestui sezon.
Ei bine, având în vedere situația, ea a început deja să le atace pe colegele sale, iar un aspect de care s-a legat a fost legat de felul în care acestea stau pe scaune, în timp ce una dintre ele este la defilare, în fața Ilincăi Vandici, motiv pentru care a început o întreagă ceartă între acestea. Ioana a fost prima care a avut ceva de zis în apărarea sa, dar și în apărarea celorlalte fete vizate, afirmând că și Alexandra are o poziție „adusă de spate”, la fel ca toate celelalte, ceea ce ar fi de înțeles după atât de multe ore de filmare.
Citește și:
Alexandra și Andreea de la „Bravo, ai stil!”, la cuțite. Ce acuzații și-au adus
Cristina Șișcanu, noi declarații în scandalul cu menajera. Fanii au criticat-o dur
Un nou scandal în lumea manelelor. Culiță Sterp și Babi Minune, în centrul atenției
Ioana coonsideră că niciuna dintre ele nu este perfectă, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să le arate cu degetul pe celelalte, din niciun punct de vedere, mai ales în ceea ce privește postura pe scaun.
„Ea (n. red Alexandra) ne-a apostrofat pe noi pentru ținuta pe care o avem pe scaun și special, evident, și eu și ulterior și fetele ne-am uitat la postura ei, din ediția anterioară. La picioare foarte frumos, dar un pic așa, adusă de spate și ea. Ca noi toate, de altfel, că stăm câteva ore în șir aici, pe platou, și uneori devine obositor. Dar câtă vreme nu suntem perfecte ar fi frumos să ne ponderăm felul în care arătăm cu degetul spre ceilalți.”, a spus Ioana, la Kanal D2.
Beatrice a avut și ea ceva de zis, fiind de acord cu Ioana, zicând la rândul său că Alexandra ar trebui în primul rând să se uite la ea, iar mai apoi la toate celelalte.
Citește și:
Florin Salam, primele declarații după ce a fost acuzat că a bătut o femeie
George Simion a dat buzna în cabinetul lui Ciolacu pentru a-i cere socoteală
„Ea ne are pe toate în vizor, dar cred că uită de ea. Să se uite și la ea.”, a zis și Beatrice.
Faptul că Ioana a luat cuvântul și a vorbit în numele tuturor nu a fost deloc pe placul Alexandrei, care a numit-o pe rivala sa „mămica lor”.
„Ea (n. red Ioana) a vorbit cumva în numele tuturor fetelor, a luat ea cuvânt în discuția cu mine și cumva le-a apărat ea pe toate, am zis că e mămica lor ”, a mai afirmat Alexandra.
În culise, noua concurentă a făcut și niște afirmații despre Iris, ceea ce din nou a scos-o din sărite pe Ioana, care a simțit nevoia să aducă acest lucru în discuție, moment în care Alexandra nu a făcut altceva decât să se apere spunând că a fost doar o glumă.
„Cu Iris a fost o glumă, am avut discuția în spate, a fost o glumă. La un moment dat vorbeam eu de chestia asta, că o femeie trebuie să aibă toate atribuțiile ca să fie cea mai stilată, Iris a venit și s-a băgat în discuția pe care o aveam eu cu camera. Dădeam exemplu fetele care au câștigat și am spus că eu am câte ceva din fiecare, așa simt.”, a zis Alexandra, după aceea.
„Eu am făcut o glumă, am spus: 'Lipsește o roșcată acolo, dar vine ea”, a fost reacția lui Iris.
„Da, și eu i-am spus că înainte să fie roșcată să se nuanțeze la păr, că n-ar fi vopsită proaspăt. Asta a fost”, a mai zis noua concurentă.
Citește și:
Vica Blochina, un nou atac la adresa Oanei Roman. De la ce a început
Previziuni tulburătoare făcute de Nostradamus pentru 2024. Vom avea un nou papă?