Politic

Premierul Nicolae Ciucă își dă demisia vineri. Cum vor fi negociate ministerele pentru noul Guvern

schedule 24 mai 2023, 11:15

Premierul Nicolae Ciucă își dă demisia vineri. Cum vor fi negociate ministerele pentru noul Guvern
Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Premierul Nicolae Ciucă a confirmat miercuri, în Argeș, că își va depune demisia pe 26 mai, vineri, „conform calendarului”. Șeful Executivului a declarat și că până luni va decide dacă rămâne în Guvern. În ceea ce privește negocierile pentru noul Cabiner, liberalul a marcat că e varianta respectării protocolului sau rediscutarea fiecărui minister în parte. 

Premierul Nicolae Ciucă a confirmat că își va da demisia vineri

„Vineri este ziua în care conform calendarului îmi depun mandatul”, a precizat Nicolae Ciucă, într-o declarație dată la Vila Florica, după celebrarea a 148 de ani de la fondarea PNL. 

Întrebat cum vor avea loc discuțiile pentru noul Guvern, președintele punctat: „Nu am încheiat încă negocierile. Orice formulă, de la cea din protocol, de la cea a asumării ministerelor, e deschisă.”, completând că „există discuții, negocieri”.

Premierul nu a dat un răspuns în ceea ce privește modul cum va alege fiecare partid, dacă va fi sistem de trageri. „Există în momentul de faţă discuţii, negocieri, astfel încât fie există varianta protocolului fie negocieri şi reasumare de ministere la nivelul fiecărui partid.

Ştiţi foarte bine cum se fac astfel de negocieri, modul în care se asumă fiecare minister are o anumită procedură, după care se negociază pe fiecare minister în parte.Este normal să existe o ierarhizare în funcţie de ponderea fiecărui partid în Parlament şi în coaliţie”, a mai spus el.

Șeful Executivului a recunoscut însă că PSD va fi primul care va alege în ceea ce privește ministerele. „E normal să fie o ierarhizare de ponderea fiecărui partid în Parlament și în Coaliție”. 

Chestionat despre viitorul său politic, șeful PNL nu a dat un răspuns tranșant. „Se consumă ziua de vineri și iau decizie. Până luni iau o decizie”

Totodată, Nicolae Ciucă a negat că ar fi avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis. „Vom avea o discuție cu domnul președinte după ce finalizăm negocierile. Președintele nu se implică în acest proces, e decizia partidelor ce fac”, a afirmat Ciucă.


Rotativa guvernamentală, blocată de greva profesorilor

După multe săptămâni de negocieri, coaliția se confruntă cu un nou blocaj cauzat de greva profesorilor. PSD a anunțat că vrea să amâne mișcarea până când se rezolvă problemele profesorilor și cele legate de pensiile speciale. 

„De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm.
Este clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor. De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale. 
Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată. Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a anunțat Marcel Ciolacu. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 18 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

25 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9763 RON
-0.00090
USD
USD: 4.6625 RON
0.01140
GBP
GBP: 5.8158 RON
0.01360
HUF
HUF: 1.2637 RON
0.00320
BGN
BGN: 2.5443 RON
-0.00040
CHF
CHF: 5.1291 RON
0.00100
Convertor valutar

Rezultat: ---