Social

Noi reguli pentru vânzarea jucăriilor. Acestea vor avea nevoie de un „paşaport” digital

schedule 29 iul. 2023, 12:12

Noi reguli pentru vânzarea jucăriilor. Acestea vor avea nevoie de un „paşaport” digital
Lithiumphoto/Shutterstock

Comisia Europeană a anunțat că introduce noi reguli de vânzare a jucăriilor pentru a-i proteja pe cei mici. Toate jucăriile vor avea nevoie de un pașaport digital, iar lista cu substanțele chimice interzise ar putea fi extinsă.

Reguli noi pentru vânzarea jucăriilor pentru copii

Comisia Europeană a venit cu ideea de a introduce noi reguli pentru comercializarea jucăriilor pentru copii cu scopul de a-i proteja pe cei mici. În primul rând, Comisia Europeană va interzice folosirea substanțelor cancerigene sau toxice în jucării. Comisia Europeană a venit cu propunerea să fie interzise substanțele chimice care sunt nocive pentru copii, cele care afectează sistemul endocrin sau respirator.

Prin urmare, în urma adoptării acestor noi reguli, magazinele din toată Uniunea Europeană ar trebui să se adapteze noilor schimbări, iar părinții să fie mai liniștiți atunci când le cumpără jucării copiilor.

Comisia Europeană susține că toate jucăriile ar trebui să aibă și un pașaport digital. De aceea, importatorii vor fi obligaţi să prezinte, la frontierele Uniunii, paşapoarte digitale pentru toate jucăriile, mai ales pentru cele vândute online.

Astfel, un nou sistem informatic se va ocupa de examinarea acestor documente, iar loturile de jucării cu probleme vor fi verificate și scoase de pe piață. Aceste noi reguli vor contribui la protecţia împotriva substanţelor chimice nocive și totodată urmărește și reducerea numărului mare de jucării periculoase care încă sunt vândute în statele din Uniunea Europeană, în special, online.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 25 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

40 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 5.081 RON
-0.00360
USD
USD: 4.3461 RON
-0.01860
GBP
GBP: 5.8849 RON
0.00670
HUF
HUF: 1.2712 RON
0.00140
BGN
BGN: 2.5978 RON
-0.00170
CHF
CHF: 5.4596 RON
-0.01120
Convertor valutar

Rezultat: ---