Social Economic

Ministrul Energiei: „Plafonarea facturilor rămâne în vigoare cel puțin până în martie 2024”

schedule 10 iul. 2023, 11:26

Ministrul Energiei: „Plafonarea facturilor rămâne în vigoare cel puțin până în martie 2024”
Digi24/Youtube

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că până în martie anul viitor va rămâne în vigoare plafonarea facturilor la energie. De asemenea, Burduja nu exclude și introducerea unor praguri progresive, în funcție de venituri, pentru toate subvențiile - la curent, gaze și termoficare.

Plafonarea facturilor va continua până în martie 2024

Noul ministru al Energiei, Sebastian Burduja a declarat că susține prelungirea plafonării facturilor, care reprezintă un real ajutor pentru populație în aceste momente grele. Acesta este de părere că plafonarea prețurilor suportate de clienții casnici și non-casnici este în continuare un ajutor important pentru populație, cât și pentru industria românească. 

„Pentru a asigura un climat predictibil pentru consumatori, fie că vorbim despre clienți casnici sau non-casnici, eu sunt pentru a menține această schemă, așa cum este ea în prezent, la consumatorul final, pe o perioadă de timp. Trebuie revizuită trimestrial, vom face lucrul acesta, dar este complicat să introduci variabilitate în sistem”, arată ministrul. 

Burduja spune că pe de o parte, pe cetățean îl deranjează în momentul în care la finalul lunii îi vine o altă factură, o altă sumă și evident alte costuri, iar pe de altă parte, pentru că piața energiei este în continuă evoluție și poate că astăzi sunt prețuri mai mici, dar poate că în iarnă nu vor mai fi la fel de mici.

„Și nu în ultimul rând, pentru că atunci când aduci o modificare - și Guvernul României a adus multiple modificări pentru că situația era într-o evoluție continuă - tot lanțul de producție până la furnizare trebuie să se ajusteze. Și cel puțin pentru furnizori să-și modifice toate sistemele interne pe baza cărora ei calculează cât le datorează fiecare cetățean, respectiv cât le datorează statul ca să compenseze acest preț reglementat de pe urma căruia pot să piardă, asta cere timp și cere o investiție importantă”, a declarat Sebastian Burduja. 

„O măsură corectă ar fi să țintim mai bine acest sprijin”

Totodată, ministrul Burduja a spus că va solicita prelungirea acestei scheme, pentru ca măcar până în primăvara viitoare cel puțin plafonarea să rămână în vigoare.

„Discuția la nivel european nu e finalizată, dar sunt semne bune că cel puțin ieșim din iarna aceasta cu permisiunea Comisiei Europene de a avea o asemenea schemă”, a spus ministrul Energiei.  

Printre altele, Burduja spune că este nevoie de o recalibrare a ajutoarelor, măsură care a fost recomandată și în trecut României de către UE, astfel încât subvențiile cele mai însemnate să ajută la acea categorie de populație vulnerabilă, cu venituri scăzute. 

„Pe termen scurt, o măsură corectă ar fi să țintim mai bine acest sprijin. Asta ne-a spus și Comisia Europeană de foarte multe ori, este și în regulamentul european, în momentul acesta România are un sprijin similar pentru toate categoriile de consumatori. E adevărat, variază oarecum în funcție de nivelul de consum dar, ca principiu, cred că nu este în regulă să subvenționezi la fel un român care muncește pe salariul minim cu un român care poate are șansa să aducă acasă 10, 20 sau 30 de mii de euro în fiecare lună. Sunt cazuri și cazuri și ar trebui să fim în stare, la nivelul anului 2023, apropo de digitalizare, baze de date, interconectarea lor, să putem ținti mult mai bine acest sprijin și în energie electrică, și în gaze, și în termoficare - un sector care ține mai degrabă de autoritățile locale, dar iarăși, când dai fiecărui bucureștean aceeași subvenție, e și cea mai mare din țară în cea mai dezvoltată comunitate a țării, parcă ceva trebuie îmbunătățit, parcă ceva trebuie schimbat”, explică Sebastian Burduja. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9762 RON
-0.00040
USD
USD: 4.6699 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.7698 RON
-0.00210
HUF
HUF: 1.2629 RON
-0.00260
BGN
BGN: 2.5443 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.1198 RON
0.00490
Convertor valutar

Rezultat: ---