Incendiu la Spitalul de Copii din Timișoara
UPDATE: 09:10 24 de copii, 20 de părinți și 14 cadre medicale au fost scoși afară din clădire după ce s-a declanșat alarma de incendiu. În cele din urmă, s-a dovedit că fumul care ieșea din subsolul spitalului provenea de la uleiul încins care se scursese de la o instalație de aer. Nimeni nu a fost intoxicat cu fum, iar cei mici s-au reîntors în saloanele lor.
Fumul gros care a cuprins camera tehnică aflată la demisolul Spitalului Louis Ţurcanu a pornit a declanşat senzorul de incendiu şi a pus pe jar autorităţile.
Pompierii au fost alertați la ora 21:17 despre degajări de fum de la Spitalul de Copii din Timișoara și au trimis mai multe forțe acolo.
„La ora 21.17 am fost anunțați la 112 că sunt degajari de fum într-o cameră tehnică. 14 adulți și 25 copii au fost evacuați. Sala a fost ventilată. Nu există răniți”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Zorița Mircov, la postul Antena 3 CNN.
Au fost avacuați 25 de copii, 14 medici și asistente și câțiva aparținători. Toți au fost mutați în clădirea principală a unității medicale. Degajările de fum au venit, potrivit ISU Timiș, din sala de oxigen a spitalului. Nu sunt victime, iar incendiul a fost stins. Copiii urmează să se întoarcă în spital.
Citește și:
Explozie urmată de un incendiu puternic în spatele spitalului Robănescu din București
Bilanț incendiu Tohani: doi morți, între care un copil și 6 persoane date dispărute
Rafila, despre incendiul de la spitalul Robănescu: „Copiii vor fi transferați înapoi”
Ce spun salvatorii
„Astăzi, la ora 21:17 am fost anunțați prin apel 112 despre degajări de fum la Spitalul Clinic pentru copii Louis Țurcanu Timișoara.
Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la locul evenimentului 1 ofițer și 45 subofițeri cu șase autospeciale autospeciale de stingere, două autoscări mecanice de lucru și salvare de la înălțime, două autospeciale de primă intervenție si comandă, două ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ”, a informat, miercuri seara, ISU Timiș, relatează Mediafax.
„Totul e sub control, a fost o scurgere de ulei de la o cameră a compresoarelor. Copiii au fost evacuaţi când s-a simţit miros de ulei încins”, a declarat, la Antena 3, directorul medical, Mihai Gafencu, relatează News.ro.
El a precizat că a fost ulei încins, cu un miros pătrunzător, nu a fost fum.
Citește și:
Incendiu violent lângă penitenciarul Poarta Albă din Constanța
Nu este primul incident
În toamna lui 2022, o zonă a Spitalului de Copii de la Timișoara a fost umplută de fum după un incendiu la o stație de tratare a aerului. Peste 40 de copii au fost evacuați atunci, căci fumul gros a umplut două etaje.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a transmis atunci că noua clădire a spitalului de pediatrie, începută și neterminată de peste un deceniu, urma să fie gata încă de anul trecut. Dar nu va putea fi inaugurată din lipsă de fonduri.
„La Spitalul de copii Louis Țurcanu, noua clădire a stat blocată în șantier mai bine de 10 ani. Anul acesta o finalizăm. Dar pentru a putea funcționa avem nevoie urgentă de dotări. Am depus cerere de finanțare pe fonduri PNRR pentru a dota și mobila acest nou spital de șase etaje”