Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul României va finanța, pentru prima dată, programul „Rabla pentru tractoare”, prin intermediul Fondului pentru mediu. Acest program este destinat micilor fermieri, care vor putea beneficia de un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro. Bugetul total alocat pentru acest program este de 500 milioane de lei. Premierul a subliniat că mecanismul de acordare a sprijinului va fi simplificat, cu scopul de a reduce birocrația.
În cadrul aceleiași ședințe de Guvern, Marcel Ciolacu a menționat și necesitatea suplimentării bugetului pentru programul IMM PLUS, având în vedere interesul crescut din partea întreprinderilor mici și mijlocii. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a fost solicitat să prezinte o propunere concretă pentru suplimentarea acestui program în următoarea ședință de Guvern.
Citește și:
Bugetul de stat pentru 2024 a fost adoptat de Guvern! Ultimele modificări importante făcute
Creșterea pieței auto electrice din România
Sindicatele din ANAF organizează o grevă de avertisment la nivel național
De asemenea, premierul a vorbit despre susținerea investițiilor în sectorul energetic, finanțate prin Fondul de Modernizare, menționând că au fost adoptate soluții legislative pentru deblocarea evaluării a peste 1500 de proiecte, ceea ce ar putea atrage peste 2,2 miliarde de euro alocați României prin acest fond.