Dănuț Lupu, condamnat definitiv la închisoare cu executare
Fotbalistul Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Decizia este definitivă. La data de 4 septembrie, Dănuț Lupu, a ajuns în fața judecătorilor, după ce a fost prins conducând fără carnet, de mai multe ori. În primă fază, avocatul fotbalistului a cerut ca pedeapsa să fie transformată în amendă penală.
Din păcate, apelul fotbalistului a fost respins de Curtea de Apel București. Judecătorii de la Tribunalul București l-au condamnat la șapte luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru că a condus fără permis de conducere de nenumărate ori. Fostul fotbalist urmează să fie încarcerat la Penitenciarul Rahova.
„Dragi copii, să știți că viața e mai importantă decât toate. Nu mai urcați fără permis și băuți la volan. De droguri nici nu mai zic”, a transmis Dănuț Lupu.
Lupu a spus că pentru o astfel de încălcare ar fi potrivite măsuri precum suspendare a permisului de conducere pentru o perioadă de 10 ani, dar și confiscarea autovehiculului.
Citește și:
Dănuț Lupu, eliberat condiționat din detenție
Dănuț Lupu cere eliberarea condiționată
Dănuț Andruș, cuvinte grele la adresa protestatarilor: „Sunteți mai proști decât prevede legea!”
”Da, fiindcă pentru a te urca băut sau drogat la volan e o faptă penală. Știți cum e, în România tinerii au înțeles democrația greșit”, a mai spus el.
În apărarea sa, Dănuț Lupu a spus a urcat la volan și a condus fără permis pentru că ar fi fost vorba de o urgență medicală.
”M-am urcat la volan doar că trebuia să ajung la spital, pentru că îmi era foarte rău. Nu am făcut accident, nu am fost băut. Am ajuns la spital și mi s-a făcut ce a trebuit.
Poate că dacă nu urcam la volan eram mort. Regret că m-am urcat, dar eu cred că viața și sănătatea unui om sunt mai importante ca orice. În zona în care eram nu puteam să sun la 112”, a adăugat el.