Stephan Pelger a murit singur, deși își dorea foarte mult să aibă pe cineva cu care să își împartă viața. Creatorul de modă a avut o singură relație de iubire, la 18 ani, iar, din păcate, iubitul său a murit într-un accident cumplit de mașină. Designerul și-ar mai fi dorit și să aibă un adăpost de animale, mai ales că, după moartea iubitului, el a fost cel care a avut grijă de animalele lui de companie.
''Visul copilăriei mele era să am un adapost pentru căței, pentru animale în general. Sunt singur în casa aia, dar în același timp nu-s singur pentru că casa mea mereu a fost o casă deschisă, cred că în fiecare zi vine cineva, chiar dacă este pentru 5 minute, la o cafea. Asta este una dintre dorințele pe care nu mi le-am îndeplinit încă, dar observ odată cu trecerea timpului că este foarte greu să conviețuiești cu cineva care nu este este la nivelul dorințelor tale.
La nivelul meu, cred că puțină lume ar ajunge. Interese comune, discuții, statutul social nu este important pentru mine, educația contează, umorul, să pot să fiu eu. Persoanele pe care le-am întâlnit până acum nu au fost compatibile, nu mai vreau să fac niciun compromis, prefer să stau cu cățeii.'', declara Stephan Pelger, în podcastul În Oglindă, în anul 2022.
Cum au reacționat părinții lui când au aflat că este gay
Stephan Pelger și-a asumat public orientarea sexuală și nu a făcut un secret din aceasta. El a povestit și ce reacții au avut părinții lui, atunci când au aflat că este homosexual.
Citește și:
Fiul lui Culiță Sterp a înghițit un pumn de pastile. Care a fost reacția cântărețului
Cine a fost Leopoldina Bălănuță, marea dragoste a lui Mitică Popescu? Care a fost cauza morții sale?
Nucleul divin al zodiei tale: Care este calitatea ta SUPREMĂ în funcție de zodia în care te-ai născu
Citește continuarea pe Kudika.ro.