Bucureștiul este invadat de ploșnițe
Ploșnițele intră peste tot: prin cusăturile canapelei, în saltea, pernă sau în crăpăturile mobilei. Partea neplăcută și totodată ceea ce face situația gravă este că putem lua aceste insecte foarte ușor pe haine sau în bagaje când ne întoarcem din călătorii.
Așa se face, poate, că apartamentele multor bucureșteni sunt pline de insecte și copleșesc cu apeluri firmele de dezinsecție.
„Zilnic avem intervenţii pe această problemă în Bucureşti şi in Ilfov. 60-70% dintre solicitări sunt cu privire la această problemă”, spune Alexandru Laveș, director firmă dezinsecţie, conform Observator.
„M-au băgat în depresie. Prima dată am chemat o firmă şi am dat 350 de lei, urmând să chem a doua firmă, unde am dat o grămadă de bani, 1.000 de lei.
Ca să nu vă mai spun că am rămas fără nicio pătură, fără nicio lenjerie, fără perne şi evident că a trebuit să cumpăr şi astea şi evident că am schimbat şi patul. Am cheltuit peste 5.000 de lei”, mărturiseşte Aurelia David, femeie care a scăpat de ploşniţe.
„Se poate muta infestarea foarte uşor dintr-un apartament în altul. De exemplu, salteaua de pat prezintă un grad mare de infestare. Se pulverizează insecticid pe ea, după care se infoliază şi se cheamă o firmă specializată pentru neutralizat”, explică Aurelian Pintiliescu, biolog.
Cei care se confruntă cu această problemă se aleg și cu mușcături. Trebuie precizat că, până în prezent, nu au fost semnalate boli transmise de ploșnițe. „Sunt persoane care au o reacţie de intensitate mai mare, chiar s-a descris inclusiv reacţie de şoc anafilactic. Trebuie spălată cu apă şi săpun, dezinfectată şi dacă se aplică un tratament local eu cred că nu vor fi probleme”, spune Adrian Marinescu, medic infecţionist.
Citește și:
Președintele Volodimir Zelenski, vizită fulger în România. Este așteptat săptămâna viitoare
Alina Ceușan vrea să se mute în Capitală. De ce a luat această decizie
Ploșnițele au invadat căminele Politehnicii din București și trenurile București - Reșița
Ploșnițele au invadat și căminele Politehnicii din Capitală. Studenții au fost mutați din camere, iar saltelele și lenjeriile infestate urmează să fie arse. Până acum, camerele au fost dezinfectate, iar tratamentele de dezinsecție continuă.
Și călătorii CFR au găsit ploșnițe în trenurile București - Reșița. În toate aceste cazuri există o singură soluție. „Ar trebui făcute de regulă măcar trei intervenţii desfăşurate la o distanţă de aproximativ 10 zile una de cealaltă. Strategia celor trei tratamente reuşeşte să asigure o eficienţă destul de ridicată, undeva în peste 90% dintre situaţii”, spune Alexandru Laveș, director firmă dezinsecţie.
Cât costă să scapi de ploșnițe
Un tratament costă 250 de lei pentru o garsonieră și ajunge la 450 de lei pentru un apartament cu trei camere. În cazul hainelor, pentru a fi păstrate, acestea trebuie spălate la temperaturi ridicate, de peste 50 de grade Celsius, la care ploșnițele nu rezistă.
Citește și:
Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva
Gruparea Hezbollah a intrat în război cu Israel. Au fost trase tiruri de rachete din Liban
Zelenski, gata de contraofensivă: „Ucraina este pregătită. Credem cu tărie că vom reuși”
Și parizienii se luptă cu aceste insecte care se hrănesc cu sângele uman. Capitala Franței este invadată. Insectele au ajuns în case și în mijloacele de transport în comun și sunt foarte greu de exterminat, pentru că au devenit rezistente la insecticid.
Săptămâna trecută, viceprimarul Parisului, Emmanuel Gregoire, a cerut guvernului să ia măsuri pentru combaterea „terorii” provocate de ploșnițe, înainte de Olimpiada de vară din 2024 care va aduce un influx uriaș de turiști. În ultimele săptămâni, internetul s-a umplut de filmări cu ploșnițe în trenurile și la metroul de la Paris. Potrivit presei din Franța, ploșnițele au dispărut din țară în jurul anului 1950, dar au reapărut în anii '90 din cauza intensificării traficului internațional.
Ce sunt ploșnițele
Ploșnițele de pat sunt insecte nocturne și se hrănesc cu sângele gazdei. De cele mai multe ori, le aducem în casă din călătorii sau din spitale și se instalează în saltea, pat sau dulapuri.
Citește și:
Parlamentul Ucrainei a prelungit legea marţială pentru încă 90 de zile
Google Maps și Waze va dezactiva temporar informațiile live despre traficul din Israel
Finlanda devine oficial membru NATO. Stoltenberg: „Este o zi istorică”
Acestea, cunoscute sub denumirea științifică de Cimex lectularius (Cimicidae), au culoarea roșu-ruginiu până la maro închis și au o lungime de 4-8 mm. Corpul este aplatizat, lucru ce le ajută să se ascundă în diverse locuri greu accesibile din casă.
Ele se înmulțesc repede și se pot adapta la fel de rapid în numeroase medii și condiții, de aceea este important să acționezi la primul semn de apariție a acestora.
Spre deosebire de alți dăunători, ploșnițele de pat nu cauzează sau răspândesc boli, însă mușcătura acestora provoacă alergii destul de grave. În cazul în care sesizezi mici mușcături/ bubițe pe corp după ce te trezești, este clar că te confrunți cu o invazie de ploșnițe.