Românii vor fi despăgubiți după inundații. Anunțul făcut de ministrul Muncii
Ministrul Muncii a declarat că românii care au fost afectaţi de inundații vor fi despăgubiți de Guvern, și urmează ca hotărârea să fie aprobată în următoarea şedinţă a executivului.
Românii au de suferit de pe urma inundațiilor. Statul oferă despăgubiri
Inundațiile care au avut loc în ultima perioadă în România au dat mari bătăi de cap oamenilor și au distrus peste 400 de case doar în judeţul Dolj. Nici 20% dintre cei care au avut de suferit nu au casele asigurate. Prin urmare, numărul celor despăgubiţi va fi foarte mic.
Ministrul Muncii a declarat că românii care au fost afectaţi de inundații vor primi despăgubiri de la Guvern, însă hotărârea va fi aprobată în următoarea şedinţă a executivului. Persoanele care au asigurarea obligatorie trebuie să treacă prin mai multe etape pentru a intra în posesia a cei maxim 20 de mii de euro de la asigurator.
Ce trebuie să facă românii afectați de inundații pentru a fi despăgubiți
Pentru a primi banii de la asigurator, românii trebuie să ceară o dovadă de pagubă de la autoritățile locale. Paguba este constatată de o echipă pentru situații de urgență, în maximum 30 de zile. Cu această dovadă se poate deschide dosarul de daună.
Citește și:
> Ce se întâmplă cu RCA-urile românilor asigurați la Euroins după prăbușirea companiei
> Decizia ASF de a retrage autorizația Euroins a fost publicată în Monitorul Oficial
Asigurătorul trebuie contactat pentru ca acesta să trimită un agent constator care va evalua paguba. Important de reținut este că asiguratorul trebuie contactat în maximum 60 de zile de la producerea pagubei.
Ce sume se oferă în calitate de despăgubiri
Sumele maxime oferite pentru despăgubiri sunt: 10.000 de euro pentru case din chirpici și 20.000 de euro pentru casele care sunt construite din materiale tratate termic.
Cei care nu dețin o asigurare obligatorie nu beneficiază de despăgubiri. Potrivit legislației, se interzic despăgubirile pentru reconstrucție de la bugetul local sau central, în cazul în care păgubitul nu are asigurare obligatorie. Cei acre nu au o asigurare primesc doar ajutoarele de urgență: maxim 7.000 de lei pentru nevoi urgente.
Cu privire la mașinile distruse de ape, copaci, stâlpi sau alte obiecte în urma inundațiilor, doar cei cu asigurări CASCO primesc despăgubiri. Chiar și așa, doar 1 din 10 mașini au asigurare tip CASCO. Restul proprietarilor se pot adresa la primării pentru a primi bani, însă nu este sigur dacă și în cât timp vor primi banii.
Citește și:
> Proceduri judiciare și extrădarea fraților Tate
> România, slabe șanse la Schengen. Analist: „UE va începe să se dezintegreze”
> Statul vrea să controleze piața asigurărilor auto. Are în plan să vândă RCA prin CEC Bank
Potrivit datelor PAID, doar 20 la sută dintre români au casă asigurată obligatoriu, În zonele cele mai afectate, procentul este chiar mai mic: Mehedinți 9,8%, Gorj 12%, Dolj, 14,5%. În Capitală procentul este 37,6% la sută.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.