România a trimis 40 de tone de ajutoare în zonele afectate de cutremur din Siria
România a trimis două aeronave încărcate cu 40 de tone de ajutoare spre zonele afectate de cutremurul care a avut loc pe data de 6 februarie în Siria. Statul român a încercat să sprijine populația afectată de calamitatea naturală care a dus de moartea a zeci de mii de persoane.
40 de tone ajutoare din România au fost trimise în Siria
România a trimis două aeronave cu ajutoare pentru populația din Siria care a fost afectată de cutremur. Una dintre acestea va ajunge în oraşul turc Gaziantep, iar cealaltă aeronavă are ca destinație capitala Libanului, Beirut.
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că din România au fost trimise 40 de tone de ajutoare umanitare care presupun corturi, saltele, paturi și alte lucruri de care au nevoie supraviețuitorii cutremurului.
„Vorbim de peste 40 de tone care pleacă în ambele părţi ale Siriei, în zona de nord-vest şi în zona care este sub autoritatea Guvernului sirian, vorbim de asistenţă umanitară, echipamente – corturi, saltele, paturi, tot ce este nevoie pentru situaţia care este acum în ambele zone din Siria”, a declarat, marţi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, la Baza 90 Transport Aerian Otopeni.
Oficialul a menționat că această misiune este susținută de Protecția Civilă Europeană, pentru că are loc sub egida lor. De asemenea, Arafat a precizat că ajutoarele vor fi predate la Beirut, după care urmează să ajungă în Siria la Semiluna Roșie.
Citește și:
> Atac armat într-o școală din Belgrad. Un elev a împușcat mortal mai multe persoane
> Scandal PSD-PNL. Stenograme de la întâlnirea care a decis pensiile românilor
> Prima reacție a lui Gigi Becali după ce a scăpat de acuzația de fraudă la vot
„S-a stabilit că pentru partea unde este Guvernul sirian vor fi predate la Beirut, unde vor fi reprezentanţi ai Naţiunilor Unite şi vor ajunge în Siria la Semiluna Roşie care care se va ocupa de distribuirea lor, iar cealaltă o să aterizeze în Turcia, de unde vor fi preluate de Naţiunile Unite – Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, care va răspunde de distribuirea lor echidistantă la populaţia care are nevoie în zona de nord-vest a Siriei”, a precizat Arafat.
România a trimis deja două trenuri cu ajutoare către Turcia
Totodată, cheltuielile de transport sunt acoperite în totalitate pentru zona Beirut de Protecţia Civilă Europeană, iar pentru zona Gaziantep – doar 75% din costul total. Luni, primul tren cu ajutoare din România a ajuns în Turcia, iar al doilea tren urmează să ajungă astăzi.
Citește și:
> Scandal în Parlament pe RCA. Șefii ASF și-au apărat salariile de 12.000 € și nu vor să demisioneze
> Imagini din dronă arată dezastrul din Turcia și Siria. Victimele trimit mesaje de sub dărâmături
> Mesaj Ro-Alert în Tulcea și Galați despre „căderea unor obiecte din spaţiul aerian”
„Pot să spun că facem un lucru foarte normal – să asistăm populaţia care este afectată în Siria. În Turcia primul tren deja a ajuns ieri şi probabil că va fi redirecţionat către Adana, al doilea tren a plecat ieri şi azi va ajunge în Turcia”, a menţionat Raed Arafat.
Aeronavele militare încărcate cu ajutoare au decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, în jurul orei 09,00. Acestea transportă saltele, paturi, corturi, la fel și produse alimentare.
„Se transportă bunuri materiale ce constau în mai multe tipuri de produse de cazarmament (corturi, saltele, paturi) şi produse alimentare, conserve, donate de statul român şi puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale”, a informat Ministerul Apărării Naţionale.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a luat hotărârea de a acorda asistenţă internaţională Republicii Arabe Siriene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
Citește și:
> 40 de pompieri și 8 autospeciale din România sunt trimise în Grecia
> România, în pragul unei noi epidemii, după cea de rujeolă. 120.000 de cazuri și 18 decese
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.